Amintirea ta

Totul e pustiu. Ma simt singura, ma simt pierduta. Desi incerc sa gasesc un echilibru nu stiu daca ceea ce fac este ceea ce trebuie. Sentimentele mele pentru tine sunt aproape inexistente, inca am inima ranita si sufletul imi plange. Simt nevoia de a urla, de a strapunge cerul cu durerea mea…desi el stie, luna stie, stelele stiu si imi canta suferinta in caderea lor. Stelele se sting la fel cum inima se retrage intr-un colt, ascunsa de ale tale priviri, pe care oricum momentan nu le primeste. Norii se aduna in jurul meu si ma simt cuprinsa de o senzatie de libertate, de usurare, vantul incepe sa adie din ce in ce mai puternic ca si cum ar incerca sa ma linisteasca si sa alunge gandurile mele negre si necajite. Frunzele incep sa se desprinda usor usor rotindu-se in jurul meu si alcatuind un cocon menit sa ma protejeze. Racoarea imi atinge fata, umerii si imi da o stare de bine si siguranta. Totul se aude ca un cantec plin de optimism, menit sa imi dea curaj sa infrunt tot ce vine de acum incolo. Ca si corzile unei harpe ma legan dintr-o parte intr-alta. Incet incet iti uit privirea, zambetul deja ti l-am dat uitarii iar buzele nu mai au aceeasi insemnatate pentru mine. Prefer sa nu le ating, ca si cum ar fi otravitoare ma dau la o parte din calea lor. Bratele tale nu mai imi ofera siguranta de altadata ci doar tradare. Un copac nu isi uita niciodata radacinile chiar daca a fost taiat insa tu ai preferat sa uiti de ale tale, sa le parasesti fara sa te uiti in urma iar cand ai facut-o a fost prea tarziu. Imagini diverse imi trec prin fata ochilor odata cu bataia vantului, ca si cum toata viata mea cu tine s-ar derula ca un film mut. Privesc amintirile cand ne simteam bine, radeam si ne iubeam…sau doar te iubeam si tu ma pacaleai… cand alergam prin ploaie sau cand ne distram din motive infantile. Vad si momentele ce mi-au pricinuit o adanca tristete, dezamagire si suferinta. Le vad si pe astea, incet incet le acopera pe cele frumoase. Inchid ochii si ma rog sa se termine totul. In jurul meu apare calmitatea, linistea si odata cu ele se incheie si acea insiruire a imaginilor. Cad in genunchi iar lacrimile imi curg cu mare rapiditate,  de ce a trebuit sa se intample asa, de ce nu mi-ai dat drumul inainte de a fi prea tarziu, de ce ai ales sa ma atragi intr-o plasa de minciuni si sa iti bati joc de inima mea. Cu greu imi fac curaj si ma ridic, ma indrept spre foisor si iau loc pe unul dintre scaunele noastre. Ma uit la al tau si inca este gol, asa este de ceva vreme si posibil sa fie in continuare. Acum am reusit sa vad si o alta priveliste decat cea pe care o vedeam cand erai aseazat in fata mea. Te-am visat si te-am strigat in somn nopti la rand, ca un cosmar repetat cuvintele tale pentru altcineva imi rasuna in cap, se joaca cu sanatatea mea mintala si sufletul fuge de tine pe zi ce trece mai mult. Ca o copila increzatoarea ma asteptam ca de fiecare data cand ma trezesc totul sa fie un vis urat iar tu sa fii alaturi de mine, sa ma iei in brate, sa ma linistesti asigurandu-ma ca totul a fost doar un vis urat. Dar nu, de fiecare data am simtit realitatea usturatoare, odata ce am deschis ochii singuratatea m-a izbit din nou si din nou, in mod repetat nu am reusit sa ma invat minte. Incet incet ma obisnuiesc cu gandul ca m-ai abandonat, te-ai folosit de mine si nu m-ai apreciat. Oare de ce nu am fost suficient de buna pentru tine, cu ce ti-am gresit si ce ti-a lipsit? Niciodata nu ai vorbit cu mine, nu m-ai anuntat si nu mi-am explicat daca ceva era de explicat. Notiunea timpului am pierdut-o de mult, cred ca asa este cand esti singur si te simti mai singur stiind ca nimeni nu te asteapta si nu se gandeste la tine. Sper sa realizezi , chiar si cand va fi prea tarziu, cat de mult ai insemnat pentru mine si cat te-am iubit. Desi.. in definitiv oare mai conteaza? 

Sfarsit de poveste

 A fost odata ca niciodata…. Povestea noastra de dragoste. Pacat ca nu a avut acelasi final fericit ca in toate celelalte pe care le-am auzit de-a lungul timpului. Stiu ca nu sunt o printesa dar intotdeauna mi-am imaginat ca vom trai fericiti pana la adanci batraneti alaturi de comoara noastra. Din pacate nu a fost sa fie, ai ales alt drum alaturi de altcineva, poate nu am fost sufficient de buna pentru tine. Ai ales tradarea, uciderea sufletului meu, a iubirii mele pentru tine si tot ceea ce ai insemnat vreodata desi totul se putea rezolva foarte usor. Dupa o perioada in care am dedicat totul pentru tine, ti-am daruit tot ce am avut mai bun, am facut tot ce am putut pentru tine si relatia noastra mi-am dat seama ca totul a fost in van, niciun gest de-al meu nu a insemnat ceva pentru tine, totul a fost egal cu zero. Ma uit in oglinda si imi vad inima ranita, sufletul zbuciumat si mintea intrebandu-se intruna de ce s-a intamplat asa ca si cum ar fi o placa stricata, de ce ai ales aceasta cale, de ce ai vrut sa spulberi totul. Cand viitorul parea promitator ai ales sa dai cu piciorul la tot, la toata increderea ce o aveam in tine, la iubirea ce ti-o purtam si pentru ce? Macar ai fost multumit de rezultat? Nu am reusit sa gasesc un raspuns, nu ti-am gresit cu nimic, de ce ai permis asa ceva? Zilele trec tot mai greu iar noptile mi le petrec admirand frumoasa luna si cautand raspunsuri in privirea ei. Stiu ca doar ea ma intelege si ma poate linisti. Nu vreau sa te vad, nu vreau sa ma atingi, orice vorba spusa de tine, orice atingere simt ca imi provoaca rau. Orice gand indreptat spre tine imi aduce aminte de ceea ce ai facut, de alegerea ta si imi provoaca o senzatie de greata. Mi-e teama ca oricand ma vei putea face sa sufar iar. Nu am gresit cu nimic fata de tine, nici macar o secunda si cred ca asta doare cel mai tare. Ma uit pe fereastra si imi doresc sa plec cat mai departe de tine, imi doresc sa nu te fi cunoscut vreodata , poate asa nu mai simteam ce simt acum, nu mai sufeream atat. Lacrimi cad fara oprire pe obrajii deja rosi din cauza emotiei si a starii de rau. Nu inteleg, nu pricep de ce se intampla totul asa, de ce ai ales aceasta cale de a-mi face rau, de a-mi face sufletul sa sangereze. Ies in curte si o iau usor spre padure, ma uit spre cer si astept cu nerabdare ploaia cu picaturile ei reci. As vrea ca aceasta ploaie sa aiba puterea de a-mi sterge suferinta, de a-mi spala sufletul si inima de chinul pe care il indur si totul din cauza ta, din cauza arogantei tale si a orgoliului tau stupid. Merg agale pe iarba moale care parca imi mangaie picioarele doar ca sa-mi aline mersul. Privesc in urma si am senzatia ca ma urmaresti, dar nu, nu esti acolo…. Si in definitiv poate nici nu vreau. De ce te-as mai vrea? Te-am avut si ai preferat sa fugi de mine, de ce sa te mai vreau acum? Candva ai fost pe un piedestal in ochii mei iar acum nici nu te mai pot vedea la cat de jos ai ajuns. Vorbele-ti sunt minciuni, gesturile sunt false, totul este inselator. Privesc florile pe langa care trec si imi amintesc de cele pe care mi le ofereai, oare cu ce gand mi le dadeai? Oare iti facea placere sau doar ma amageai? Cum sa mai cred in tine si in asa zisa ta iubire? Lacrimile nu se opresc, ca si cum sufletul se descarca asa, plangand. In jurul meu totul este pustiu, asa imi si doresc, sa nu afle nimeni de ce se intampla in mintea si inima mea. Incerc sa fiu optimista, sa sper si sa cred ca totul va fi bine dar cum sa fac asa ceva cand ai sfasiat totul in mine. Niciodata nu vei afla ce este in sufletul meu si cat rau ai putut sa imi faci. Poate ti se va intampla si tie vreodata cand vei iubi pe cineva din tot sufletul tau iar acel cineva sa prefere pe o alta persoana si sa te faca sa suferi. Poate atunci iti vei aduce aminte de mine si poate in al doisprezecelea ceas te vei pune in locul meu sa iti faci o idée de ceea ce am putut eu sa simt cand tu mi-ai facut asa ceva. Nu te voi ierta niciodata si nici nu voi putea, nu voi trece peste si nici nu voi uita. Iubirea mea nu o vei mai avea, cel putin nu ca inainte dar nici nu ma voi razbuna. Eu stiu cat te-am iubit si nu vreau sa stric totul printr-o razbunare. Imi pastrez amintirea iubirii mele pentru tine exact cum a fost in fiecare secunda si anume pura si cinstita, fidela si plina de incredere. Ploaia incepe sa cada, in sfarsit, si incerc sa ma incarc cu optimism, chiar de m-ai ingenuncheat eu am sa iti demonstrez ca indifferent cat de greu imi este am sa ma ridic si am sa continui sa traiesc…chiar si cu aceasta gaura in suflet si in inima. Chiar si cu aceasta experienta traumatizanta eu voi merge mai departe. Poate nu voi mai lasa loc iubirii in inima mea dar voi continua sa sper ca totul va fi bine si cineva candva ma va iubi si ma va respecta asa cum merit. Pentru ca in definitiv… eu nu am gresit cu nimic fata de tine.

Amurg

Asta seara Amurgul imbratiseaza tot, pădurile cu copacii lor ce par împietriti, crengile cu ale lor culori vii de toamna, râurile ce par limpezi ca un cristal, un cristal ce oglindeste pana si sufletul omului care trece pe langa el, oglindeste frumusetea pădurilor, minunatia naturii, a culorilor jucause ce se unduiesc intr un dans ametitor odată cu denivelarile peste care apa trece. Mă imbratiseaza si pe mine, o fiinta trista, efemera, pierduta in spațiu si timp, îmi atinge inima, mă face sa tresar si sa-mi ridic privirea asupra unui cer minunat, de culoare rosiatica extraordinara. Un cer ce, vizibil se umple de stele si isi asteapta regina. Un amurg fantastic ce te duce cu gândul la o poveste fantezista, la o poveste de dragoste minunata ... Cam cum era a noastra. Merg agale de-a lungul raului incercand sa nu ma gandesc la nimic, incerc sa ma bucur de aceasta liniste cu adevarat imbatatoare ce-mi suceste mintile. Inspir, expir si merg in continuare, desculta, nebuna, indragostita de pamantul umed de sub picioare si incep sa sper la o viata mai buna, la o realitate mai putin cruda fata de cea pe care o traiesc acum. Ca o frunza inghetata cad pe pamantul atat de rece si gol. Razele soarelui deja nu mai au cum sa ma incalzeasca si ma bucur de ce am. Simt o liniste sufleteasca ce ma duce spre cer, ma inalta oferindu-mi inca o data convingerea ca sufletul meu poate avea parte, macar un minut, de o asemenea relaxare si privilegiu. Ma concentrez si imi dau seama ca nu se mai aud nici pasarile, care mai devreme erau incantatoare cu ciripitul lor dragalas, zburand printre copacii impresionati de maiestria lor. Singurul sunet pe care inca il mai aud a ramas acela al raului cristalin si fosnetul frunzelor ce se desprind lin de pe crengile lor. Zboara usor, in voia vantului, ca un du-te vino al unui tango impiedicat, dar in acelasi timp pastrand o mareata prestanta vizibila pentru anumite persoane. Este frumos, este toamna, totul se joaca in jurul meu, inspiratia ma loveste si ma apuc de scris, vreau sa scriu un cantec; un cantec pentru minte, unul pentru suflet si altul pentru inima. Simt nevoia de a ma alina, de a-mi dojeni ranile si de a ajuta timpul sa le vindece mai repede. Chiar de ele raman acolo, in coltul durerii, ele nu se uita, doar se mascheaza sub trecerea timpului. Cuvinte primite, injurii adresate si lipsa de respect vor ramane vesnic acolo aducandu-mi aminte in cele mai dure momente de cum sunt oamenii si cat de mult pot ranii pe cineva. O sa traiesc, mai bine zis, am sa supravietuiesc, intr-o jungla a prostiei am sa ma ridic si am sa merg mai departe. Am sa incerc sa las totul in urma ca si cum nu s-ar fi intamplat. Va fi greu dar ma voi descurca, dupa fiecare lovitura ma simt mai puternica, chiar si atunci cand totul in jurul meu se darama. Dezamagirea este eterna, nu poate fi altfel cand vad cum lucrurile pentru care am muncit atata timp, pentru care am pus suflet se distrug langa mine. Nu pot fi impasibila la suferinta dar cu siguranta voi invata in continuare sa merg mai departe. Sa trec de spini, chiar de ei ma inteapa, chiar de ei par niste trandafiri frumosi la prima vedere, sa trec de ape involburate chiar de ele incearca sa ma innece si sa-mi devieze cursul, sa scap de tot ce ma poate impiedica sa -mi ating fericirea. Chiar de ea salasluieste in mine imi trebuie toate fortele din exterior pentru a ajunge la ea. Poate este prea profunda pentru mine.... sau poate nu sunt menita sa o am dar cu siguranta stiu ca voi incerca. 

A mai trecut o zi..

Inca o zi, doua, trei, mai multe si toate fara tine. Desi gandul imi zboara la tine ne-ncetat , inima mea tanjeste dupa prezenta ta fizica alaturi de mine.  Imi lipseste zambetul tau dulce si privirea ta nazdravana. Privesc tablourile de fiecare data cand am ocazia si desi acolo suntem impreuna, ma uit langa mine si locul tau este gol. La fel cum ai lasat si in inima mea atunci cand ai plecat. Zambesc usor iar ochii incep  a lacrima, oricat m-as abtine nu pot stapanii valul de lacrimi ce se abate pe obrajii mei. Seara se lasa lasand in urma un peisaj spectaculos, ca acelea pe care obisnuiam sa le privim impreuna cand ne intorceam acasa. Ceva ma trage de haine iar uitandu-ma in jos vad pe cineva care ma ajuta sa te pretuiesc mai mult  si care imi da un alt motiv pentru care nu te pot uita.

Peisajul nu mai are aceeasi insemnatate pentru sufletul meu daca tu nu esti.  Cartile incearca sa umple golul lasat de tine insa fara success. Parca nicio poveste nu mai ma atrage, niciuna nu este mai interesanta decat a noastra si nu ma face sa tanjesc decat mai rau dupa noi. Incerc sa ma cufund in ele dar nu reusesc, randurile parca se risipesc asezand imaginea ta pe fiecare pagina pe care o vad.  Ma indrept spre dulapul tau si privesc minute in sir hainele tale, o bluza iau dintre ele , o miros si inchid ochii imaginandu-mi ca esti acolo, sau ma concentrez atat de tare ca si cum asta ar ajuta cu ceva, ca si cum te-as putea aduce inapoi langa mine.

Adorm cu gandul la tine, ma trezesc in timpul noptii cu speranta ca totul este un vis si te voi gasi iar langa mine, iar dimineata am parte de cea mai mare dezamagire a fiecarei zile. Tu nu apari, nu esti si nu vei fi in viitorul apropiat. Cu parere de rau si suficienta dezamagire cat sa imi strice starea de spirit incep o noua zi. Le numar, le tai, le scriu, gandindu-ma ca asa voi trece mai usor peste greul despartirii noastre. Mi-e dor de atingerea ta, de alinturile tale, de pupicii tai dulci, de tot ceea ce tine de tine. Sper ca timpul sa treaca mai repede si sa ajung la tine, in bratele tale mari si sa-mi oferi inca o data siguranta dupa care tanjesc, iubirea  pe care o visez si pe tine cel pe care il iubesc.

Clar de luna

Sufletul meu ma striga, oare de ce? De ce este atat de suparat si atat de furios? Sigur ceva s-a intamplat, il vad plin de rani, abia se taraste si imi spune ca vrea sa ma paraseasca. Nu inteleg de ce, candva era un luptator, din fiecare lupta a iesit invingator. Oare s-a saturat? Spre un colt intunecat ma indrept orbeste, acolo este liniste si-l pot asculta in voie. Incepe incet iar plansetul lui se aude ca o vioara ce canta cea mai duioasa melodie, totul pe o coarda, ca un maestru desavarsit al confesiunilor muzicale. Il ascult cu mare atentie iar deodata inima-mi impietreste de la atata durere. Oftez, gandesc, asimilez informatiile si lacrimi dulci si amare incep sa curga nestapanite. Muzica cea frumoasa si duioasa de la inceput incepe treptat sa se transforme intr-un concert grotesc la care doar eu pot asista. Totul rasuna din ce in ce mai tare iar eu mai rau plang. Simt cum sufletul este de-a dreptul sfasiat iar eu sunt oripilata cand aflu cata durere se afla. Totul in jurul meu se transforma intr-un peisaj dezolant. Ma simt rau, tradata si dezamagita iar totul din cauza propriei fiinte. 

Totul a luat sfarsit, nimic nu se mai aude si nici nu se mai simte. Ma simt ca o frunza fara viata, fara culoare ce se pierde in departare si ajungand pe pamantul pustiu si umed imi dau seama ca nimeni nu o mai aude. Se pierde in zare, in departare, lasata sa zaca acolo unde a fost purtata de un vant sau adiere fara ca nimeni sa bage de seama. Asa ma simt si eu, ma astept ca atunci cand voi fi ajuns nimeni sa nu intrebe cine am fost, de unde am venit, cine m-a adus si unde am ajuns. Doar un sicriu gol in pamantul ud, ca sa-mi apese pieptul ca unul de plumb, de parca n-ar fi si asa destul de greu de la al vietii traseu. Numai natura va fi alaturi, cand vesela, cand trista, schimbandu-se de cate ori poate si facandu-ma fericita doar noaptea si toamna cand totul tine cu mine, stelele-mi canta valsul nostru de altadata facandu-ma sa nu uit nicio secunda ca am existat impreuna candva, odata. Chiar de a fost demult si dupa tot ce s-a-ntamplat sufletul meu te iubeste si nici dupa moarte nu te raneste. El iti pastreaza amintirea vie si in veci n-o sa se stie ca el s-a stins cate putin de la ale tale nazuri, si finalul a fost mai mare pentru ca nu a mai fost in stare sa suporte nici macar un refuz de la al tau suflet incurcat. Valsul ce il canta, impreuna vom dansa, chiar de ar fi sa astept prea mult,  pentru mine nu conteaza, in tine inca am cea mai mare speranta.  Stiu ca odata alaturi de mine vei ajunge, impreuna fiind nu vom mai plange. Singuri vom fi sub clar de luna, pe frunze obosite si uscate din cauza vremii capricioase. Numai ele pastreaza vie amintirea clipelor ce au fost si va sa fie.

Toamna fara tine

In sfarsit anotimpul preferat a sosit. Ploaia imi bate in geam zambind larg catre sufletul meu si ma face la randul meu sa zambesc si eu. Imi arunc privirea spre cer si vad cum norii se aduna deasupra mea ca un invelis de cristal gata sa se sparga. Ma simt fericita, ma simt bine, exceptand partea in care nu ne putem bucura impreuna. Nu putem iesi in ploaie alergand de nebuni pe strada si zambind la fiecare tunet sau fulger. Ies singura si in timp ce picaturile imi inunda trupul ma gandesc la tine , ma gandesc cat te iubesc si cat de mult as vrea sa iti trimit peisajul pe care ochii mei il vede. Apuc o frunza si o iau la fuga zambind copilareste. Te iubesc si abia astept sa te vad. Amintirile imi reapar in gand ca un film vechi, de bun gust, o placere diavoleasca si nebuna. Dintr-odata ma gandesc daca si tu ai sentimente apropiate de ale mele, de dor si de placere, de amintiri placute si nebune. Poate asa o fi , sau nu, asta doar tu o stii. In schimb incerc sa ma bucur in continuare de muzica frunzelor ce cad usor usor din copacii obositi si pregatiti pentru o noua schimbare, pentru un nou inceput si renasterea ce va avea loc peste cateva luni. Este ca un clinchet usor , o adiere le plimba de colo colo, nestiind parca unde sa le lase. Ca un puzzle care isi gaseste cu greu piesele pe pamantul moale si pregatit pentru o noua infatisare. As vrea sa ajut la crearea acestui peisaj mutand cateva frunze dar ma razgandesc repede lasand natura sa isi urmeze cursul... cu siguranta stie mai bine decat mine unde sa le aseze. In schimb pot sa dau cativa pupici frunzelor si sa le trimit la tine, cu putin noroc poate si ajung purtate de indraznetul vant care nu se lasa doborat de nimic in aceasta perioada. Ajung intr-un loc ferit de lume, exact ce imi place, si merg agale pe covorul moale si atat de frumos colorat de catre tine natura frumoasa si plina de surprize. Simt frunzele sub talpile goale , le simt raceala, caldura interioara ce mi-o provoaca si descopar inca o data placerea de a merge mai departe. Poate mergand fara oprire prin al vietii drum voi ajunge la tine intr-un timp mai scurt. Si atunci soptindu-ti, din nou, cat te iubesc, sa plecam in lume sub a cerului protectie , sub picaturile reci de ploaie ce odata ne aduceau zambetul pe buze si amintiri de neuitat. 

Ai fost eroul meu

Privirea mi-e goala la fel ca si sufletul. . . Ma gandesc intruna la tot ce a fost, la ce am gresit si cu groaza la ce va urma. Ma simt pierduta, fara simtul orientarii si nu stiu ce se intampla cu mine. Nu reusesc sa mai stau in picioare si o senzatie ciudata imi incearca corpul si asa slabit de vremuri grele. Privirea o ridic spre cer si il vad plin de stele, pare fericit chiar daca pe alocuri cate una moare.
Ca o Afrodita orbita de valul dragostei ma indrept spre apa. Luna o lumineaza facand-o mai atragatoare si imbietoare. Jocul umbrelor imi joaca feste, imi ofera iluzia ca tu te afli in larg, asteptandu-ma. Poate acolo ar trebui sa fiu si eu, poate ca acolo totul se va termina iar visul urat ce il traiesc va disparea. Dar inca stau pe loc, ceva ma opreste dar nu stiu ce. Privesc din nou spre cer si vad cum o stea se stinge asemeni flacarii din inima mea, dar surprinzator cerul este la fel, impasibil la suferinta ei. Poate asa ar trebui sa fie si sufletul meu, impasibil la suferinta din jur. Oricum ar fi dintr-odata iti simt respiratia aproape de gatul meu, sunetele vocii tale imi vibreaza ca un ecou in timpanele fragile iar atingerea ta imi da fiori. Imi fac curaj si intorc privirea spre tine, dar supriza... tu nu esti, totul a fost iluzie, o iluzie ce parea atat de reala.. poate asa a fost si pana acum. Poate asa m-am imbatat si pana acum cu o iluzie ce parea o dragoste perfecta. Singurul lucru adevarat a ramas iubirea mea pentru tine si suferinta sufletului meu, durere ce-mi confirma ca totul a fost real si nu mi-am pierdut mintile. Ai fost un print, ai fost un erou dar spre final masca ta a cazut dezvaluind pe cineva fara suflet...pentru ca fara suflet ai fost cand inima mi-ai inselat. Totul la tine a fost si este ademenitor, vocea ta, privirea ta si atingerea catifelata, cu toate astea ai reusit sa iti duci rolul pana la capat. Pentru tine viata este o scena, vorbele-ti sunt replici iar actul final ti-e razbunarea.
Agale mergand si suspinand imi dau seama ca nu pot uita. Nu pot uita epopeea noastra in care amandoi am fost eroi, impreuna am invins totul in calea noastra incunanand-o cu succes dar nu am inteles de ce cand mai era putin pana la final totul s-a spulberat, s-a naruit ca o iluzie, ca si cum sfinxul ar fi fost suflat de vant atat de usor desi parea atat de impunator si stabil.
Valurile se sparg de tarmul stancos si imi dau seama cat de tarziu este. Incet si fara viata incep a ma indrepta spre asa numita casa, goala si pustie asa cum ai vrut sa fie. O lumanare-mi lumineaza coltul facandu-ma sa ma simt ca-ntr-o inchisoare. Fara viata, fara vlaga ma asez pe al meu pat ca de mormant inghetat. Este rece, este gol si dintr-odata ceva imi spune ca o sa mor.... 

Ma gandesc la tine

Cu durere in suflet privesc pozele noastre, parandu-mi-se o vesnicie de cand suntem impreuna si totusi atat de putin timp in realitate. Visez cu ochii deschisi la momentele frumoase petrecute impreuna, la zambetul tau strengar, la privirea ta cea dulce, sarutul magic si forta ta nemasurata care-mi oferea toata siguranta de care aveam nevoie. Cateva lacrimi imi inunda ochii precum petalele florilor sunt incarcate de roua diminetii. Nu le pot stapanii si isi iau avant pe obrajorii fini ca o mare stapanita de puterea furtunii. Golul din sufletul meu simte durerea inimii si incearca sa se consoleze reciproc. Un sunet puternic ma trezeste din visare, este anuntul unei furtuni ce-mi impartaseste durerea. Lumina fulgerelor si sunetul tunetelor se imbina intr-o armonie perfecta creand cea mai frumoasa melodie. O melodie dedicata noua, inimii mele pentru a o consola pana la venirea ta. Fara nicio ezitare ma avant in puterea amurgului, in mijlocul naturii asteptand. Privesc spre cer, si...ca si cum mi-ar fi citit gandurile, picaturi reci de ploaie incep sa cada.
Sunt totusi un pic nedumerita , oare atunci cand ploua este un semn ca ma tii in brate sau ca ingerii plang din cauza dorului nostru? Oricare ar fi motivul o imbratisez si eu cu mare drag si o trimit la tine plina de iubire iar tu, dragul meu, nu uita caci atunci cand te va ploua eu te voi imbratisa. . . Te iubesc.

Spre nicaieri

Inima-mi bate cu putere, sufletul mi-e rascolit iar aripile-mi sunt frante. Totul din cauza ta, din cauza gesturilor tale necugetate si nebanuite de mine candva. Privesc pe fereastra si incerc sa fug de realitate, incerc sa ma cufund in ganduri placute insa ratiunea nu ma lasa, imi tot aduce aminte de ce s-a intamplat, ecoul vorbelor tale imi rasuna in urechi. Sunt atat de dureroase incat imi provoaca dureri fizice. Lacrimile incep sa curga pe obrajii cei morti, pana si ei sunt de nerecunoscut dupa asemenea momente. Privesc in gol, oare astept sa vad ceva? Corpul imi tremura si se umple de ura, degeaba incerc sa il stapanesc, o forta nestiuta pune stapanire si imi controleza miscarile. Pornesc la drum nestiind unde ma duc, stiu doar ca trebuie sa fiu departe, departe de tine si de tot ce imi aminteste de noi. Trec zile, trec nopti si inca sunt agitata. Ma uit in jur si nu gasesc niciun motiv de a zambi sau de a merge mai departe. Poate ar trebui sa raman aici, cred ca sunt suficient de departe incat sa nu ma poata ajunge vorbele sau gesturile tale. Gandindu-ma la noi imi dau seama ca-mi plang de mila...dar de ce? de ce dupa atata timp in care am dat totul pentru noi sa ajung sa plang tot eu?? De ce dupa atatea lacrimi amare cazute in miez de noapte tot eu sa plang la final? Ceva imi spune ca poate m-am  implicat prea mult dar asa sa fie oare? Poate era mai bine daca nu imi pasa de tine sau de noi, poate era mai bine sa plec mai devreme.. dar oare asta sa fi fost calea? Deodata aud un susur, ma ghidez dupa el si descopar cea mai frumoasa apa, atat de limpede incat, datorita reflexiei, in ochii mei pot vedea pana in suflet. Inima inca mi-e ranita, sufletul inca se zbate dar undeva in interior, pitita bine, este speranta. Speranta ce imi ofera puterea de a merge mai departe, indiferent de drumul pe care il voi avea de parcurs.
Oare tu la ce te gandesti? Franturi din mine sunt in mintea ta sau sentimente pentru mine in inima ta? Nu stiu si asta ma omoara...

 

Inca te iubesc

Ce faci iubitule, te-ai intors la mine? Te-ai intors la acest suflet chinuit si jerpelit de atata dragoste ce ti-a purtat? Oare nu crezi ca este cam tarziu dupa tot ce ai facut? De ce insisti, de ce nu ma lasi sa traiesc vazandu-mi de viata mea si de ranile mele? Te uiti la mine ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, te uiti ca si cum as radia de fericire cand de fapt inima-mi plange. Chiar nu vrei sa vezi sub aceasta masca zilnica, chiar iti place sa te minti ca totul este bine si ca sunt fericita?.. sau poate chiar nu vezi. Intorc privirea si dintr-odata lacrimile imi inunda ochii, inghit in sec, ma uit pe fereastra si caut aproape orbita luna , luna cea frumoasa care imi zambeste si imi sopteste seara de seara cuvinte de incurajare. Te simt aproape de mine, iti simt mangaierea lina, dulce si ma rog sa nu ma vezi plangand. Iti evit privirea si ma indepartez de tine dar tu te apropii din ce in ce mai mult, intinzi bratele catre mine dar eu aleg sa plec. Ies in intunericul noptii, cand dintr-odata ma imbratiseaza un aer rece de toamna si imi trezeste simturile la viata. Este ca o incurajare, vantul imi adie in par , imi loveste fata usor ca o mangaiere , respir adanc , imi sterg lacrimile si decid sa te infrunt.
Intre timp ai iesit si tu , erai speriat, nu ma mai gaseai. Am aparut in fata ta cu razele lunii luminandu-ma. Ti-am soptit ca te iubesc si te-am imbratisat. M-am gandit cum te-as putea infrunta, ce as putea sa iti spun, cu ce sa incep? Ar fi atat de mult de povestit si nu cred ca am forta necesara de a retrai acele momente care mi-au pricinuit suferinta. Nu fac nimic altceva decat sa te privesc, ma simt de parca am impietrit cand deodata o lumina apare in jurul tau, era un fulger, un tunet il urmeaza si ne asurzeste. In scurt timp picaturile de ploaie ne ating pielea delicata ca o floare atinsa de roua diminetii. Ma simt rece, ma simt bine, ploaia ma linisteste, sunetul tunetului imi alunga gandurile negre iar lumina fulgerului ma face sa te vad mai bine, sa iti vad mai bine fata si sufletul si sa imi aduc aminte de ce m-am indragostit de tine. Te imbratisez din nou si iti strang mana intr-a mea. Ca de obicei nu zici vreun cuvant, te uiti la mine pentru ca stii ca imi place sa stau in ploaie chiar daca nu intelegi profunzimea acestei placeri. Te iau cu mine , amandoi de mana ne pierdem in negura noptii avand companie ploaia, luna, tunetul si fulgerul. Daca am plecat cu tine nu inseamna ca am uitat tot, doar ca iubirea mea pentru tine este mai presus de orice iar tu iubitule aminteste-ti ca sunt ca o floare , o floare ce tanjeste dupa atingerea caldurii sufletului tau, sarutul tau dulce ca mierea si soaptele de iubire pe care mi le poti spune. Inca te iubesc.

Dezamagire

Nu te mai recunosc, nu mai esti ce ai fost..sau poate asta ai fost dar eu prea orbita de iubire nu am vazut. Daca privesc in urma regret multe, regret ca nu am plecat cand a trebuit, regret ca te-am cunoscut sau poate asa a fost sa fie. Ma uit in oglinda si nu mai ma recunosc nici macar pe mine, m-am schimbat total, am adunat furie, complexe, frustrari pe care le tin in mine si cu timpul le transform in ura, o ura ce se alimenteaza cu fiecare greseala, cu fiecare gest nepotrivit si vorba spusa aiurea. Privesc in jur, am devenit invidioasa, imi doresc ceea ce nu am sau ceea ce au altii. Momentele frumoase au ramas ca niste umbre, aproape ca nici nu le vad din cauza valului negru ce - mi acopera ochii. Nu mai vad nimic bun in tine, nu vad alinare, nu vad iubire si nici afectiune. Sunt legata de maini si de picioare si nu ma pot apropia de tine, fiecare mangaiere este mecanica, fiecare noapte de dragoste este un chin, ma infioara numai gandul ca te apropii de mine dar in acelasi timp tanjesc dupa mangaierile tale de altadata. A fost frumos, pacat ca s-a pierdut undeva pe drum totul. Momentele de fericire le numar in 2 secunde, ai reusit sa acoperi tot, ai sters orice urma de zambet si de fericire de pe fata mea. Ai langa tine o persoana trista, care nu mai stie sa zambeasca, nu mai stie sa traiasca. Traiesc intr-un mediu bolnavicios, totul este gretos, lipsit de orice vioiciune,de orice urma de zambet si bucurie. Urasc totul, urasc viata, urasc orice fiinta vie.  Incet incet ai reusit sa ma indepartezi de tine, sa ma faci sa ma gandesc de doua ori daca te mai vreau in viata mea. Sunt nefericita si nefericirea se adanceste pe zi ce trece. Sunt trista, sunt secata de energie si imi doresc altceva, altceva de la tine si de la viata.
Nimic nu este din ce am sperat sa fie. M-am inselat. Astept, dar nu voi astepta o vesnicie. Gandeste-te bine ce vrei de la mine si ce trebuie sa faci sa devenim ce am fost. 

Scapare...

Nu stiu cu ce sa incep, un suspin, apoi o lacrima, o durere, un suflet mic si necajit. Imi amintesc cu tristete clipele copilariei datorita sentimentelor de adult.As vrea sa dau timpul inapoi si sa fac lucrurile altfel ..dar oare ce as schimba?cred ca totul. Merg pe strada cu privirea in gol, ca si cum nimeni nu ar exista, in speranta ca nu ma va observa careva si cu gandul de a scapa cat mai repede de aglomeratie.Ajung intr-un loc ferit, plin de flori frumoase si cu cateva raze ale soarelui ce patrund printr-un luminis. Am obosit, ma asez, rasuflu usurata ca am scapat de ceilalti. Sunt trista, imi recunosc bataile inimii si vocea ei cand este cuprinsa de melancolie, necajire si tristete profunda. Incerc sa aflu care este adevarata problema dar se pare ca nu reusesc, sunt prea multe adunate si nu mai poate face fata. Incerc sa ma relaxez, aud zgomote si simt priviri atintite asupra mea. .  . este doar imaginatia mea, din cauza gandului care ma duce la tine. Imi amintesc cu tristete perioada cand eram fericiti, cand se citea iubirea si bucuria in ochii nostri, cand puteam muta muntii din loc impreuna dar cu timpul ai decis ca este mai bine sa te indepartezi de mine si ai facut tot posibilul ca si eu sa simt acelasi lucru, sa simt ca si cum ceea ce este bine este sa nu fiu langa tine. Ma simt inselata de tine, tradata si o dezamagire profunda. Nu credeam niciodata ca ma poti aduce in starea asta, ca imi poti pricinui atat de mult suferinta. Nu trece o zi fara ca tu sa nu faci ceva rau, nefiresc sau prostesc. Relatia noastra nu mai este ca la inceput si tanjesc cu disperare dupa acele momente. Te strig in vis dar tu nu apari, ma trezesc si desi esti langa mine pe zi ce trece esti tot mai departe. De ce s-a ajuns aici? De ce ma faci sa sufar? DIntr-odata soarele incepe sa paleasca, norii il acapareaza, umbra imbratiseaza totul iar florile si-au pierdut culoarea. Vantul incepe sa bata puternic, zgomotul pe care il face este asurzitor si ma deranjeaza. Urlu...de durere, de frica, de tot. Ma ridic si ma uit in jur. Nici urma de tine sa vii alaturi de mine, te strig dar fara folos. Ca si cum m-ai fi uitat definitiv. Ploaia incepe sa cada iar picaturile le simt ca pe niste atingeri usoare si blande ca si cum ar fi ...flori.. sau ca si cum ar fi atingerea ta in vremurile bune si ma face sa imi doresc sa nu inceteze niciodata. Mi-e dor de tine, de ce nu intelegi ca iti simt lipsa si te vreau aproape? De ce tii mortis sa dispari din viata mea? Inca nu mi-ai spus de ce te-ai schimbat, de ce fugi de mine.... Ploaia inca mai cade, vantul inca mai bate iar eu inca mai sunt aici. Gandurile imi fug departe si tresar cand revin la realitate. Inca stau in ploaie si imi place, picaturile imi soptesc ca totul va fi bine, totul are o solutie si o scapare. Voi astepta aici sa aflu care este a mea. Poate scaparea mea esti tu...sau poate nu.

Saliva - Always Lyrics

I hear, a voice say "Don't be so blind"
It's telling me all of these things
That you would probably hide!
Am I your one and only desire?
Am I the reason you breathe,
Or am I the reason you cry?

Always, always, always,
Always, always, always,
I just can't live without you!

I love you!
I hate you!
I can't get around you!
I breathe you,
I taste you!
I can't live without you!
I just can't take anymore
This life of solitude
I guess that I'm out the door
And now I'm done with you!

(Done with you, done with you, done with you, done with you, done with you)

I feel, like you don't want me around
I guess I'll pack all my things
I guess I'll see you around
It's all, been bottled up till now
As I walk out your door
All I can hear is the sound!

Always, always, always,
Always, always, always
I just can't live without you!

I love you,
I hate you,
I can't get around you!
I breathe you,
I taste you,
I can't live without you!
I just can't take anymore
This life of solitude
I guess that I'm out the door
And now I'm done with you.

I love you,
I hate you,
I can't live without you.

I wrap my hand around your heart,
Why would you tear my world apart?

Always, always, always, always.

I see, the blood all over your hands
Does it make you feel, more like a man?
Was it all, just a part of your plan?
The pistols' shakin' in my hands
And all I hear is the sound!

I love you,
I hate you,
I can't live around you!
I breathe you,
I taste you,
I can't live without you!
I just can't take anymore
This life of solitude
I guess that I'm out the door
And now I'm done with you.

I love you,
I hate you,
I can't live without you!
I love you,
I hate you,
I can't live without you.
I just can't take anymore
This life of solitude
I pick myself off the floor,
And now I'm done with you.

Always,
Always,
Always.

Speranta

Cat de mult timp a trecut. Mi se pare o vesnicie si in acelasi timp parca nu suficient de mult. Te cunosc sau imi place sa cred asta.Ma atragi sau inca nu mai stiu. Totul e confuz si ma intreb de ce. Ar fi trebuit sa fie altfel, ar fi trebuit sa vreau sa te iubesc, sa te surprind insa nu stiu de ce nu pot face asta. Ma simt singura si trista si  ma chinuie gandul ca asta te indeparteaza de mine, te forteaza sa ma minti sau sa cauti ce vrei in alta parte. Ma gandesc cu groaza dar nu am ce face. In ochii mei ai devenit egoist si incet incet incepi  sa te porti ca si cum ai vrea sa ma dai la o parte din viata ta. Oglinda sufletului meu ma  face sa privesc trecutul, trecutul acela  plin de iubire si frumusete ....si plang. . . Lacrimile curg precum un rau de apa dulce...numai ca al meu este amar. De ce nu te gandesti si la mine inainte sa iei o decizie sau sa faci ceva? de ce trebuie sa conteze numai spusele tale intotdeauna? Mi-e dor de tine si de noi, mi-e dor de vremurile in care cuvintele "Te iubesc" semnificau armonie, iubire, intelegere insa acum le simt goale si lipsite de inteles, ca facand parte dintr-o rutina mincinoasa, dandu-mi impresia ca le spui ca sa fie spuse. 

Intorc privirea, m-am saturat sa ma  leg de trecut, asta  inseamna ca va trebui sa infrunt prezentul si poate sa ma gandesc la viitor, chiar daca pare sumbru.Noaptea imi  place sa privesc luna, ma linisteste si imi sopteste cuvinte frumoase de liniste si iubire; imi place sa vorbesc cu ea si simt ca ma intelege mai bine decat tine, imi calmeaza spiritul si imi indulceste sufletul. Pe tine nici macar nu te intereseaza si iti traiesti viata dupa bunul plac netinand cont de altii iar lucrul asta doare sa stii tocmai de aceea nu iti spun mereu totul.
Poate la un moment dat te vei trezi si iti vei da seama cat rau imi faci si cat ma faci sa sufar prin atitudinea si gesturile tale...si sper ca atunci sa nu fie prea tarziu.... Iubirea mea.

Mi-e dor

Oftez... ma gandesc cu durere in suflet la ce s-a ajuns. Toate amintirile placute imi trec prin fata ochilor si simt cat de repede a trecut timpul, le vad venind si le vad trecand. Fiecare amintire dureaza o clipa, o clipa acum si ceva mai mult atunci. Privesc afara la vremea rece si simt cum ma trece un fior. Un fior de gheata care imi rascoleste sufletul asa cum viscolul imprastie zapada peste tot. Inima imi ingheata asa cum ingheata apa si dintr-odata imi pierd rasuflarea. Lacrimile incep sa curga siroaie si depresia pune stapanire pe mine. Imi fac curaj sa ies in ninsoare, totul in jurul meu e alb, pur, imaculat asa ca ma decid sa inaintez, nu stiu unde dar plec lasand in urma tot. Mi-e dor de tine si as vrea sa fi langa mine, sa inaintam impreuna in necunoscut dar se pare ca nu vrei, nu vrei sa mai fi cu mine; ai ales sa ma abandonezi in ciuda a tot ceea ce mi-ai promis si mi-ai zis. De ce ti-ai batut joc de mine? de ce te-ai schimbat si de ce iti pare rau pentru deciziile pe are le-ai luat in trecut? Oare nu am fost suficient de buna pentru tine? Oare nu ai fost tratat asa cum trebuie si nu ti s-a oferit suficienta atentie? Imi pare rau insa ai primit totul, stiu pentru ca eu ti-am daruit totul iar acum acel tot se naruie. Se naruie vise, se naruie iluzii chiar si speranta. Fulgii de zapada ii simt catifelati, ma acopera ca si cum ar fi ceva pufos si imi imaginez cat de mult mi-ar fi placut sa ma fi imbratisat tu, tu cu atingerea ta ferma , plina de siguranta si afectiune. Inima plange odata cu mine si sufletul e nelinistit. Ma gandesc la tine dar oare tu te gandesti la mine? Poate ca intr-un anumit moment al vietii am sa trec peste tot si am sa te iert, dar nu acum. Imi pare rau dar esti schimbat iar eu l-am vrut doar pe acela de care m-am indragostit, si tu dragul meu ,... acum nu esti.

O continua depresie

Ma zbat sa ies la suprafata si nu reusesc, incerc sa ma fac inteleasa dar nu e nimeni langa mine, incerc sa vorbesc, sa tip, sa urlu dar nu imi aude nimeni strigatul, soaptele, vorbele... Te vad langa mine seara de seara si incerc sa ma destainui tie, sa imi deschid sufletul in fata ta precum o carte isi deschide filele pentru a patrunde in lumea ei, insa esti rece, nu ma intelegi si nu vrei sa te apropii de mine. Ma cataloghezi, imi faci sufletul sa planga si inima sa sangereze prin vorbe dure. Ma dai la o parte, ma pui la zid si incepi sa arunci cu sageti veninoase din ochii tai cei mici si frumosi. De ce? Ma doare, ma doare rau pentru ca ma atingi direct in inima. Ma doare ca nu reusesti sa ma intelegi sau poate nu vrei, poate ti se pare gluma sau ca sunt nebuna dar macar de mi-ai citi sufletul, de m-ai ajuta si nu ai astepta totul de-a gata... Ma uit in oglinda si nu ma recunosc. M-am schimbat fizic, psihic si sufleteste. Nu mai suport nicio clipa din viata asta, nu mai suport nicio discutie aprinsa sau cearta, nu mai suport sa fiu pusa la zid si improscata cu vorbe dureroase. Nu mai am suflet, nu mai am vlaga nu mai am nimic si sunt pe cale de a te pierde si pe tine. M-am saturat sa ma ascund, m-am saturat sa ma prefac in fata altora ca totul e bine si ca nu am nicio problema cand de fapt eu ascund o multime.

De ce nu ma auzi cand strig dupa ajutor?? De ce imi intorci spatele si ma refuzi? De ce ma faci egoista doar pentru simplu fapt ca am nevoie de tine? Lacrimile curg siroaie clipa de clipa si cu greu le inabus cand sunt langa alti oameni; macar de nu m-ar observa cineva, imi doresc sa fiu invizibila, sa nu ma bage nimeni in seama si sa reusesc sa trec peste tot raul si toate obstacolele din viata mea ochii celorlalti atintiti asupra mea. Cedez psihic, mintea o ia razna, nu ma asculta cand ii spun sa isi faca ordine in ganduri. Totul e un haos, urlete, tipete de disperare si incercarea de a gasi o scapare. Te-ai gandit daca stii cum e sa te trezesti dimineata, sa auzi alarma care te anunta ca a inceput inca o zi in care esti obligat sa supravietuiesti si sa suporti din nou greutatile vietii si dezbaterile mintii?? Te-ai gandit cum e sa iti doresti sa dormi in continuu, sa nu mai auzi alarma care iti aduce in fata o noua zi care oricum nu va fi ceva bun? Ti-ai dorit vreodata alta viata sau deloc pentru ca asta pe care o ai nu te multumeste cu nimic? Stau si ma intreb... oare ce este fericirea? Cred ca este un vis de la care mi-am luat gandul ca se va materializa. Imi trebuie un raspuns pentru a vedea ce se va intampla mai departe cu viata mea.. oare il poti da tu? Imi doresc sa iti alin gandurile, sa te fac fericit si sa fim impreuna in continuare. Sa ne sprijinim unul pe celalalt si sa trecem mai departe peste toate greutatile, sa ne incalzim sufletele si sa ne alinam inimile. Imi doresc ca tu sa nu uiti vreodata cat de mult te iubesc si cat insemni pentru mine ... asta daca ai realizat acest aspect important. Mi-e dor de tine dragostea mea :)

Inca te astept

Inca o zi trece, inca un suspin, inca o lacrima. Toate astea pentru tine. Ingandurata privesc pe geam copacii infrunziti, frumosi, verzi si stralucitori in asteptarea Toamnei. Mi-e dor de ea, mi-e dor de adierea vantului racoros, mi-e dor de peisajul mirific in care ma arunca pentru o perioada. Imi lipsesc plimbarile noastre in bataia vantului, printre frunze ratacitoare, printre flori vestejite si natura in curs de stingere. Imi lipseste fuga noastra odata cu fulgerele, imi lipsesc saruturile si imbratisarile tale sub picaturile mari si reci de ploaie.
Stiai... stiai ca odata cu sosirea acestui anotimp numai tu ma poti incalzi la pieptul tau prin imbratisarile tale calde, numai tu imi poti face sangele sa curga mai repede prin vene cu ajutorul saruturilor tale, cu buzele tale dulci si calme, si in ciuda tuturor acestor lucruri mi-ai intors spatele, ai plecat de langa mine fara sa spui un cuvant, fara sa te mai gandesti la aceste lucruri.
Te vreau langa mine, te vreau inapoi, vreau sa fiu din nou in bratele tale, sa ma iubesti numai cum tu stii, sa ma saruti pana simt ca sangele imi ia foc, sa ma strangi la pieptul tau pana simtim ca suntem una si aceeasi fiinta.
Timpul trece, inca privesc pe fereastra in speranta ca vei aparea pe acelasi drum pe care veneai in fiecare seara. Inima-mi plange dupa tine, sufletul te striga ne-ncetat in speranta ca vei auzi si te vei intoarce la el.
Oare cat va mai dura acest chin? Oare cate lacrimi va trebui sa mai vars pentru tine? Orele trec, soarele apune incetisor, se departeaza de orizont si se ascunde in spatele muntilor impunatori in speranta ca prietena sa, Luna, va aduce mai multa liniste sufletelor chinuite decat a putut aduce el. La aparitia Lunii un zambet incolteste pe fata mea impietrita de dorul tau. MA imbratiseaza cu razele sale pale si caldute cu speranta ca imi va alina putin sufletul. Odata cu aparitia ei natura pare sa devina o umbra a tot ceea ce a fost cu cateva ceasuri in urma facandu-mi astfel mai greu de urmarit posibila aparitie a ta. Dar nu ma sperii pentru ca stiu ca tu esti Luceafarul meu ce lumineaza puternic si nu exista dubiu ca te pot vedea, simti cand vei ajunge. Te astept in sufletul meu, in bratele mele, alaturi de mine, cu sufletul la gura si plina de nerabdare. Te rog vino mai repede, asculta chemarea sufletului meu si tine cont de rugamintile inimilor ce vor sa fie din nou impreuna.
Te iubesc.

Catre nicaieri....

Nu pot explica ce este in sufletul meu.. nu pot explica ce este in mintea mea. Nu inteleg de ce totul trebuie sa fie asa confuz cand la o privire mai atenta totul pare atat de clar. Imi vine sa urlu. Imi vine sa zbier, imi vine sa rup tot ce se afla in calea mea. Tremur si imi doresc sa se termine totul, sa se darame totul deodata decat incet si sigur, decat sa imi prelungeasca suferinta. Ma simt ca un nimic, ma simt ca si cum ar fi mai bine daca nu as exista. Imi plange sufletul, imi plange inima si lacrimile se zbat sa iasa la suprafata. De ce te porti asa? de ce nu ai mila fata de un suflet care te iubeste mai mult decat propria viata? De ce esti indiferent la suferinta lui, la lacrimile care ii curg si de ce vrei sa pari ca un tiran fara mila si secat de dragoste?
Merg agale fara un rost anume, fara un punct de sosire. Poate ca la un moment dat am sa ma opresc si cand am sa intorc privirea voi fi ajuns atat de departe incat nicio parte din rautatea ta nu ma va ajunge, niciun cuvant de-al tau plin de resentiment si ura. Chiar daca acum imi suna ca un ecou in minte ultimele tale cuvinte ce au reusit sa ma doboare sper ca pe viitor sa scap de fantasma lor, sa fiu linistita si calma. Sper ca si tu sa intelegi candva cat rau mi-ai pricinuit odata cu rostirea acelor cuvinte si care erau in contrast cu ceea ce imi promisesei acum catva timp.
Din pacate uneori uiti sau nu vrei sa crezi ca ceea ce iti spun este adevarat, ceea ce simt este pur si nemaintalnit. Desi nu am stiut sa iti arat sentimentele au fost acolo, chiar si in clipele grele in care credeam ca totul era pierdut pentru noi. Niciodata nu m-am gandit ca nu te mai iubesc si niciodata nu m-am gandit ca nu te voi mai iubi indiferent de ce urma sa vina, indiferent de norii ce se abateau asupra noastra vestind o furtuna de neoprit; insa nu stiu daca pot spune acelasi lucru despre tine. Inca imi imaginez momente in care tu ma tii in brate si iti simt respiratia usoara si calda. Aud si acum bataile inimii tale si ma face sa imi doresc sa le aud in continuu, imi suna ca un cantec frumos de vioara, linistit si pur.
Mi-e dor de tine, mi-e dor de atingerea ta blanda, mi-e dor de cuvintele frumoase pe care mi le spuneai cand ma vedeai si cand ma imbratisai. Nu stiu cata portiune de drum am parcurs pana acum insa pot spune ca am obosit, am obosit fizic si psihic. Nu stiu cum sa mai ma incurajez sa rezist tuturor obstacolelor, jignirilor si nebuniilor ce se petrec in viata mea mizerabila. Se pare ca ai uitat cuvintele spuse in acea seara senina de mai in care sufletul meu era expus cu totul catre tine, cand ti-am marturisit ca tu esti colacul meu de salvare, esti stalpul care ma sustine si fara tine as fi pierduta. Am perioade cand imi doresc ca totul sa se opreasca, sa inceteze, chiar daca asta ar insemna sa se termine odata cu ea si viata. Mi se face dor de tine si imi doresc ca tu sa nu ma lasi sa merg mai departe, as vrea sa ma retii si ca totul sa fie bine, dar momentan nu stiu ce se va intampla cu mine. ...simt ca plutesc in deriva.

Inca astept...

Ploaie de vara, ploaie cu soare. Odata cu picaturile calde de ploaie coboara si razele soarelui pentru a ne incalzi. Ma uit spre cer si dintr-odata gandul imi fuge la tine. Mi-ar placea sa traim in alte timpuri, in alta perioada. Ma uit in jur si imi amintesc de toate nemultumirile pe care sufletul meu nu cuteaza sa inceteze a mi le spune ceas de ceas, clipa de clipa, chiar daca stie ca ma face sa ma faram pana ajung precum grauntele de nisip pe care le vezi in aceasta clepsidra. Iti soptesc rugaminti, cuvinte de iubire si de durere dar te faci ca nu le auzi. Cand faci asa ma aduci la disperare, ma faci sa ma simt un nimeni, ma faci sa imi pierd increderea in relatia pe care o avem, in tine, in mine si in tot ceea ce se afla in jurul meu. Las capul jos si imi vad de drum, dezamagita ca de obicei. Inima imi plange de durere, de durere pentru ca nu te intrebi ce simt, daca sunt multumita sau nemultumita, daca sufar sau nu. Las ploaia sa cada pe mine si refuz sa mai ma misc din loc. Pana si ploaia se opreste cand vede cat de rau m-a udat si cat de rau plange inima in mine. Privesc spre cer si astept cu nerabdare luna. Numai ea este si va fi alaturi de mine seara de seara indiferent de vreme.
Nu uita ca te iubesc si intotdeauna te voi iubi si te voi astepta indiferent de vreme :)

Suflet ruinat

Liniste deplina, se aud doar bataile inimii mele... pacat ca nu se aud si ale tale. Sunt melancolica, ingandurataa, am ochii inlacrimati si cu durere in suflet recunosc ca imi vin in minte tot felul de lucruri in special rele. Simt cum timpul se intoarce si imi arata ruinele planurilor noastre. Privesc dezamagita si parca nu imi vine sa cred cat de mult s-a schimbat totul. Totul este daramat, lipsit de viata, peisaj dezolant si cenusiu. Ma plimb printre cladiri...sau ce a ramas si ma gandesc ca oricare dintre ele ar fi putut fi casuta noastra de vis, casuta noastra mult dorita. Lacrimile isi fac loc singurele pentru a ajunge pe obrajori dar din pacate tu nu esti langa mine sa mi le stergi. De ce a trebuit sa se intample asa? De ce totul s-a daramat, de ce a ajuns asa? Dintr-odata simt o furie care nu poate fi stapanita deloc si un urlet de durere iese din toti rarunchii. Ecoul se face auzit la multe mile departare si sper sa ajunga la urechile tale. Ma uit speriata si dezamagita imprejur, nu stiu ce sa mai fac sau cum sa reactionez. Imi amintesc de noptile in care adormeam la tine in brate, de momentele in care ma strangeai la pieptul tau si ma linisteai. In scurt timp acestea au fost inlocuite de momente grele, apasatoare, vorbe urate ce ma raneau din ce in ce mai rau lasandu-mi niste rani de nevindecat. Ceva imi atrage atentia.. cu coltul ochiului vad o umbra ce se misca foarte repede pe langa mine. Incerc sa imi dau seama ce este insa fara prea mari sanse. Oare ce inseamna? Oare esti tu sau doar umbra ta, dezamagirea lasata in urma? Nu mai conteaza si nu mai are rost sa ma chinui. Voi cauta o solutie de a scapa de acest chin apasator.

Tresar.. scap dintre ruine, ma aflu in acelasi loc, cu aceleasi iluzii si dezamagiri. Oftez si trebuie sa recunosc ca si acum te astept cu sufletul la gura indiferent de norii ce se arata la orizont. Sper sa ajungi cat mai repede alaturi de mine, sa ma tii de mana, sa ma iei in brate si sa ma saruti ca odinioara. Oare cand vei ajunge?

Schimbare

Decor sumbru, intuneric, cerul intunecat imi prezinta luna insangerata si furioasa. Nici urma de stea, nici urma de privire blanda din partea lunii. Ceva se intampla. Ma uit dupa tine dar nu te gasesc, nu e nimic si nimeni imprejurul meu, doar corbii infometati ce se uita dupa o eventuala prada. Speriata inaintez in bezna cu speranta ca te voi gasi si imi vei putea explica ce s-a intamplat. Iti simt lipsa, mi-e dor de tine si ma rog sa te gasesc teafar. Mii de scenarii imi trec prin minte, unele mai dureroase decat altele si incerc din rasputeri sa le alung. Intr-un final ceva apare in fata. Este un castel, destul de mare, destul de impunator fata de celelalte casute. Totul este sangeriu, pana si lumina. Intru...la prima vedere se pare ca nu e nimeni dar cu cat inaintez mai mult incep sa percep o prezenta. Ma apropii si imi dau seama ca esti tu insa nu schitezi niciun gest la vederea mea. Este ca si cum te-ai fi asteptat sa ma vezi, ca si cum ai fi stiut ca voi ajunge teafara la tine. Ma apropii incet si te iau in brate dar esti rece. Rece ca gheata, nu mai ma incalzesti ca pe vremuri, oftezi si iti lasi capul pe al meu, imi saruti fruntea si te intorci cu spatele la mine. Imi dau seama ca imi ascunzi ceva, mi-e teama de motivul pentru care m-ai mintii. Incerc sa te fac sa vorbesti dar tu eviti sa te uiti in ochii mei si sa imi explici. Dupa multe ore de asteptat prinzi curaj si ma privesti, imi spui ca totul s-a schimbat, ca nimic nu mai poate fi ca la inceput insa exista un singur lucru neatins si nevatamat... acela este dragostea ta pentru mine. La auzul acestor cuvinte sufletul e fericit, iar inima bate sa sara din piept. Sar la gatul tau si iti soptesc ca te iubesc mai mult decat orice, ca nicio schimbare nu imi va putea umbri sentimentele pe care le am pentru tine. Iti dau de inteles ca voi urma orice cale imi vei arata atata timp cat tu vei fi alaturi de mine, ma vei proteja, ma vei iubi in continuare si imi vei fi fidel. Dintr-odata ma simt diferita dar in acelasi timp la fel ca si tine.Privim amandoi pe fereastra luna ce incepe sa ne zambeasca linistita. Ma uit la tine, oftez... dar de fericire, de fericire ca te-am gasit in viata, teafar si la fel de iubitor. Acum... avem o vesnicie inaintea noastra. Long live our love.

Timp

Ma simt ca si cum sufletul imi este pustiu. . . Ma simt ca si cum as avea nevoie de ajutor, intelegere, iubire, tandrete si afectiune. Simt cum tu esti totul pentru mine, numai inchipuindu-mi fetisoara ta scumpa un zambet imi rasare pe buze. Cand te vad ochii imi sclipesc, fata mi se lumineaza iar pe ea se poate citi bucuria sufletului vederii tale. Cand imi vorbesti ma faci sa ma simt cea mai importanta fiinta din Univers. Cand imi soptesti cuvinte de dragoste simt cum Lumea imi apartine in totalitate. Dar atunci cand pleci de langa mine cerul se rupe in doua, picaturile de ploaie cad din ce in ce mai rau pe pamantul uscat, in sufletul meu acum pustiu din cauza lipsei tale. Din pacate nimic nu il poate umple.. si asta pentru ca tu esti totul pentru mine. Fara tine ma simt ca o graunta de nisip intr-un desert fierband de nerabdarea de a te vedea, de a te reintalni. Din pacate nu stiu cand te vei intoarce insa te voi astepta cu aceeasi nerabdare si acelasi entuziasm copilaresc.Ma plimb prin ploaie desculta precum un suflet ratacit; din cand in cand privesc in jurul meu poate vei aparea in calea mea; poate imi vei face o surpriza si vei ajunge repede langa mine. Pasii m-au dus intr- o poienita viu colorata, frumoasa si plina de speranta. M-am decis... te voi astepta aici, te voi astepta oricat va fi nevoie si am speranta in suflet ca nu vei uita de mine, ca te vei intoarce, ca vom fi din nou impreuna, linistiti si iubindu-ne ca in prima zi.
Astept...orele trec foarte greu, ca si cum m-ar impiedica sa ajung mai repede la tine, ca si cum ar vrea sa stam cat mai mult despartiti... ele nu stiu ca fara tine nu pot trai, nu pot respira si nu pot vedea frumusetea vietii si a naturii. Incerc sa ma consolez cu gandul ca odata si-odata voi putea sari din nou in bratele tale, in bratele tale care ma protejeaza mereu si care imi aduc un somn linistit.Aud un fosnait, intorc capul si vad ceva ce asteptam de mult. Pe tine, luminita sufletului meu, sufletelul meu scump si drag. Tresar de fericire si de emotie. Alerg spre tine si ma arunc in bratele tale... ca de obicei tu esti acolo sa ma prinzi si sa imi oferi tot ce ai mai bun in special liniste si iubire.
Te iubesc.

Dor .... de noi

Ploua. Picaturile sunt mai dureroase decat lacrimile. Mi-e dor de tine, de noi, mi-e dor de ceea ce ar fi trebuit sa se intample, de vise, de iluzii ... de tot. Depresia se abate asupra mea, tristetea m-a invaluit ca un giulgiu ce nu ma lasa sa respir. Imi apasa pe suflet, pe inima iar respiratia este din ce in ce mai inceata. Incerc sa ma adapostesc dar tu nu esti pe nicaieri. Oare ar trebui sa incerc in alta parte in afara de inima ta? Ma decid sa inaintez prin ploaie, printre oameni. Lumea nu ma vede... mai bine, pentru ca altfel ar vedea ca plang. Ma gandesc la tine si mi se rupe inima cand imi amintesc de ceea ce am planuit si unde am ajuns. Dupa mult timp de cautari, cu inima sfasiata, ajung intr-o poiana. Un loc verde, frumos, dar cerul tot gri este. De pe maneca scot ultima floare primita de la tine. Este un trandafir, doar stiai ca este preferatul meu. Din pacate si el simte ca tu nu mai esti aproape, incepe sa se ofileasca. Ma asez pe iarba uda si ma astept din moment in moment ca picaturile de ploaie sa cada din nou. Oftez si regret ca nu esti aici, sa ma tii in brate si sa faci sa dispara toate problemele si grijile. Astept aparitia lunii pe cer pentru a-mi tine companie, pentru a ma linisti un pic, pentru a-mi da speranta si putere de a merge mai departe... chira si fara tine. Petalele trandafirului incep sa cada, una cate una la fel ca si lacrimile mele. Sper ca atunci cand ai plecat ai stiut ca te iubesc, ca imi va fi dor de tine, de noi si de tot ceea ce ar fi putut fi. Inca te astept si te voi astepta atata timp cat inima va bate.

Pustiu

Cea mai mare dezamagire, cea mai mare lovitura, cea mai dureroasa experienta. M-ai lasat singura intr-un vartej de ganduri si intrebari, o furtuna de sentimente si teorii, fara o lumina, fara speranta. Ai plecat de langa mine cum nu se poate mai repede, ai renuntat la tot, m-ai aruncat in bataia vantului si sufletul mi l-ai rupt in doua ca pe un nimic. Inima a incetat sa bata si lacrimi au inceput sa curga in nestire. Toate visele s-au naruit, toate promisiunile tale au devenit minciuni, toate planuri pe care ni le-am facut au disparut ca prin farmec. M-ai jignit, m-ai ranit si m-ai dezamagit. M-ai facut sa imi pierd definitiv increderea in tine. Privesc in jur cu o privire speriata avand senzatia ca totul din jurul meu imi va face rau. Daca tu ai fost in stare de a ma abandona fara pic de remuscare atunci nimeni nu este si nici nu va fi alaturi de mine. Nici macar nu ai vrut sa asculti ceea ce sufletul si inima vroia sa iti spuna. Acum plang si stau cu teama ca nu te vei mai intoarce. Incerc sa ma gandesc la o solutie de a iesi din aceasta stare, de a lua decizia corecta. Sa te uit? ... Nu pot. Sa scap de aceasta durere si acest chin printr-un gest salvator?... Nu stiu. Un singur lucru stiu.. fara tine totul este pierdut.

Inlantuit

De ce plangi suflet pur? De ce lacrimezi fara oprire?
Viata ar fi frumoasa daca nu ar exista persoane care ti-ar face-o imposibila de trait. Ma simt ca si cum oboseala psihica si fizica si-ar fi pus amprenta pe sufletul meu, pe inima mea mica si pe corpul meu firav. Simt cum totul se prabuseste in jurul meu, acoperisul s-a darmat si tot ce pot face acum este sa privesc stelele ce pazesc luna. Incerc sa imi pun o dorinta dar ma razgandesc... ma razgandesc pentru ca stiu ca totul este pierdut. Ma uit imprejurul meu si nu te mai vad. Candva erai langa mine, ma protejai, cand ma luai in brate toate problemele dispareau pentru un moment, eram fericita, eram in siguranta dar acum nu mai mi-a ramas nimic. Tu nu mai esti, ai disparut incet incet, ai renuntat a mai avea grija de mine, ai renuntat la mine, ai devenit las iar acum ma trezesc singura, fara nimic care sa ma tina in viata. Sufletul nu mai are de ce sa lupte, inima nu mai are de ce sa bata, sangele spera ca va iesi din aceasta inchisoare. Totul se zbate sa iasa din acest trup lipsit de viata, lipsit de dorinte, lipsit de ...tot. Nu exista nicio dorinta de a apuca ziua de maine, nu mai exista putere si motiv pentru a lupta. Privesc din nou spre cer si luna imi zambeste fals, incearca sa imi dea putere si incredere in mine dar nu reusesc sa o inteleg. Nu inteleg de ce face acest lucru. Stelele clipesc ca si cum mi-ar da de inteles ca totul va fi bine si curand calea si viata se vor lumina, bucuria va intra in suflet si inima isi va relua vitalitatea si culoarea. Lacrimile incep sa imi curga incet incet devenind in scurt timp de neoprit. Sufletul se rupe in doua, ma simt sfarsita si imi doresc ca acest chin sa inceteze odata pentru totdeauna indiferent de modul in care acest lucru s-ar intampla. Picaturi de ploaie incep sa cada, imi ating trupul invaluindu-l ca o mantie. E bine ca odata cu aceasta ploaie lacrimile nu se vor mai vedea... chiar daca nu e nimeni care sa ma vada. Stiu ca trebuie sa fiu tare dar nu se mai poate. Cad in genunchi si ma simt ca si cum as fi prinsa in lanturi. Incep sa urlu spre luna ca un lup infometat... numai ca eu urlu de durere si dezamagire. Cat va mai dura acest chin? Oare te vei intoarce la mine vreodata? Oare iti pasa de ceea ce simt si starea in care ma aflu acum?

O zi ....altfel

Zi ploioasa..asa cum imi place mie si acest lucru ma bine dispune... macar putin.

Am senzatia ca vine toamna si nicidecum primvara, numai peisajul difera, copacii semi-infloriti si cu totul alte culori decat avem toamna.

Un lucru ciudat se intampla, nu am niciun sentiment, ma simt ca si cum picaturile de ploaie m-au inghetat definitiv ... cel putin pentru astazi. Ma simt bine, nu am niciun stres si nu ma preocupa nimic. Sper sa fie toata ziua asa, plina de optimism si lucruri marunte dar bune.

Liniste sufleteasca

O noapte superba, plina de iubire, liniste sufleteasca si un sentiment de implinire. Am adormit in bratele tale si desi te aveam aproape ai aparut si in visul meu. M-am trezit, te-am privit, ti-am simtit respiratia usoara si bataile inimii. Bucuria mi-a invadat corpul, eram atat de fericita ca esti langa mine, ca esti al meu si ca inima mea bate numai pentru tine. Te-am sarutat usor si te-am mangaiat ca si cum ar fi ultima data. Te-am strans in brate si am lasat inimile sa vorbeasca intre ele, sa se bucure inca o data ca sunt alaturi una de alta si ca se iubesc "infinit" de mult. Am constientizat ca nu te voi mai iubi decat in momentul in care inima va inceta sa bata si aceasta va inceta sa mai bata doar atunci cand tu imi vei spune ca nu ma mai iubesti. Sentimente de tot felul s-au abatut asupra-mi si un zambet mic a aparut pe fata mea... privesc in jur si nu vad decat figura ta linistita si calma, privirea ta cea blanda si plina de sentimente. Tu oare la ce te gandesti? Esti fericit? Oare simti si tu aceleasi lucruri ca si mine? Nu stiu si nu pot decat sa sper ca tu imi impartasesti aceasta iubire, aceste sentimente ce imi umplu sufletul de fericire. Cu coada ochiului vad soarele care-mi zambeste si ma face sa cred ca astazi va fi o zi minunata... la fel de minunata cum ti-o doresc si tie.

Caldura sufletului meu

Zi frumoasa de primavara cand vei ajunge si la noi? Cand vei ajunge si in inima mea pentru a o incalzi si a-i da speranta? In fiecare zi privesc pe fereastra plina de picaturi de ploaie in speranta ca voi vedea soarele rasarind dintre nori. Din pacate nu vad decat copaci batuti de vant, flori rupte si pasarelele chinuindu-se a se adaposti. Fulgerele se vad de la mile departare, tunetele se aud dandu-ti senzatia ca se cutremura pamantul si totul se rupe. Animalele sunt agitate transmitandu-mi o stare de agitatie. Melancolia se asterne in sufletul meu si ma face sa cred ca ceva rau se va intampla. Incerc sa privesc dincolo de aparente si sa cred ca totul va fi bine si ca ma insel in ceea ce priveste sentimentele pe care le am. Deodata te simt aproape de mine, iti simt respiratia, mirosul dulce, iti aud inima batand langa a mea, si iti simt atingerea usoara si calda. Ma iei in brate, ma saruti pe gat, si privim amandoi in departare. Oare la ce te gandesti? Sufletul se incalzeste cand te simte iar inima innebuneste de bucurie cand bate langa a ta. Una langa alta, nedespartite si pline de sperante. Suspin, dar de fericire, un zambet imi apare pe buze numai cand stiu ca esti langa mine si asa imi doresc sa fi intotdeauna. Te doresc langa mine mai mult decat orice si stiu ca alaturi de tine soarele va rasari indiferent de ploile si norii de afara.

Intorc privirea spre tine, ma uit in ochii tai si sufletul mi se incalzeste mai rau decat daca razele soarelui ar cadea direct pe el. Nu am vazut niciodata o privire atat de blanda, iubitoare si calda. Cu un zambet strengar ma tragi spre tine, iesim in gradina si ma saruti ca si cum acesta ar fi ultimul, ca si cum lumea ar disparea si ai vrea sa ramanem asa pentru totdeauna. Ploaia cade pe noi, ne uda, este rece insa noua nu ne pasa pentru ca ne avem unul pe celalalt si asta ne da o putere imensa de a infrunta orice, de a ne incalzi indiferent de vremea de afara. Ce frumos este sa iubesti si sa fi iubit.

Alegeri

A trecut atat de mult timp. Parca ieri ne cunoscusem si traiam o frumoasa poveste de dragoste. Acum am ramas singura asteptandu-te, sperand la o continuare a ceea ce insemna totul pentru noi. Insa tu nu apari, ceasuri trec in nestire si nimic nu imi da de veste pe unde esti sau ce faci. Oare te gandesti la mine? Totul a devenit gri, pustiu si ploua neincetat ca si plansetul sufletului care nu cuteaza sa se opreasca. Sunt trista, fara viata, singura mea companie fiind luna si ploaia. Stau in usa si simt cum picaturile imi ard pielea. Luna ma priveste si imi trimite o stea pentru a-mi lumina viata insa daca nu esti tu pentru mine nu inseamna nimic. Asa repede ai uitat momentele frumoase pe care le-am trait impreuna? Sau poate ca nici nu te-au interesat. Nimic nu mai conteaza pentru tine acum, ai mers pe un alt drum, fara sa ma anunti m-ai lasat gandindu-ma cu ce am gresit. Imi pun o mie de intrebari dar nu esti tu ca sa imi raspunzi. Un amalgam de sentimente se abat asupra mea facandu-ma sa ma simt sufocata. Mintea-mi spune sa merg mai departe, inima imi aduce speranta, sufletul se lupta cu trupul care nu vrea sa se miste. Totul ma ingheata, ma tine locului si nu stiu ce sa fac mai departe. Din departare se aude o vioara, un cantec simplu, frumos, dar imi apasa mai rau pe suflet si pe inima. Ma indurereaza mai rau, ma nenoroceste si imi doresc sa se opreasca. Oare de unde vine? Ce se intampla? Din cauza ploii nu vad ce este in jurul meu si ii cer ajutor lunii. Ea imi lumineaza calea insa nu apare nimeni, cred ca doar imi imaginez. Poate ca inca visez la o salvare din partea ta. Oare imi simti lipsa, oare stii prin ce chinuri trec? Indurerata ma asez in genunchi lasand natura sa decida pentru mine, un fulger apare in fata mea facandu-ma sa tresar. Ma ridic si disperata ma uit in jur, privesc luna care ma incurajeaza. A venit momentul sa ma opresc, a trecut prea mult timp pentru a mai putea spera. Decizia mea este luata, te voi inlatura din inima mea, din gandurile mele si din sufletul meu. Nu meriti sa fi acolo. In timp ce ma gandesc la asemena lucruri , lucrurile din jurul meu prind viata si culoare, fericire si frumusete. Luna se adaposteste, ploaia se opreste facand loc soarelui cu razele sale minunate si calde. Imi incalzeste sufletul si inima, totul este nou, si nu se mai aude decat cantecul pasarilor. Nimic sumbru, nimic gri, nimic urat. A venit momentul sa traiesc pentru mine, pentru cine merita. Chiar si singura pot fi fericita in mijlocul naturii unde rautatea si dezamagirea nu ma pot atinge. Te-am iubit insa este timpul sa merg mai departe.