Speranta

Iti simti sufletul pustiu, arid, fara viata asemeni desertului, asemeni locului dupa un uragan. Inca respira, inca traieste desi isi doreste sa moara. Se taraste, cauta, si inca spera ca poate gasi salvarea, luminita de la capatul tunelului. Apare ceva.... este foarte departe, dar exista ceea ce ii sporeste increderea in sine dar si speranta. Cu greu incearca sa ajunga dar luminita se misca odata cu el... se pare ca este predestinat sa ramana la fel de departe. Se uita in jur cu groaza, diverse umbre ii dau tarcoale, il agaseaza, ii fac rau si vor sa il duca la disperare. Cu greu se mentine pana cand inevitabilul se produce, lacrimile curg siroaie pe obrajori si nu este nimeni langa el sa i le stearga.Este singur, nimanui nu ii pasa prin ce trece, nimeni nu alunga umbrele din preajma lui.Dar continua, se zbate avand speranta ca steag de lupta. Dupa multe drumuri chinuite si o perioada plina de previziuni sumbre si evenimente groaznice ajunge la un punct de salvare. Zdrenturos, insangerat, patat de lacrimi de durere si frica se ridica la suprafata. Vede luna, simte aerul curat, simte prospetimea din jur iar lacrimile ce curg sunt doar de fericire. Fericire pentru ca a reusit sa evadeze din temnita innegurata si plina de rautate, distrugere si nebunie. Acum este fericit ca a scapat de pericolul pierderii ratiunii si a sentimentului de iubire. In ciuda faptului ca iubirea l-a adus in starea asta, l-a adus in pragul nebunie, el este bucuros ca a reusit sa scape si vrea sa incerce inca o data acest sentiment chiar daca exista riscul de a pati inca o data o asemenea dezamagire. Infrunta pericolul de a pierde totul chiar si viata doar pentru a mai simti inca o data iubirea si pentru speranta ca va gasi pe cineva care i-o va impartasi. Oare va avea noroc si va gasi ceea ce isi doreste? Daca da, peste cat timp? La capatul vietii doar pentru a nu avea timp sa se bucure de ea? Cat de ironica va fi soarta ... ?

Why so sad?

Disperarea a pus stapanire pe inima mea, dezamagirea pe sufletul meu. O puternica emotie si frica imi controleaza ratiunea care este pe cale sa se piarda. Lacrimi de tristete, suferinta si posibilitatea pierderii celui mai scump lucru din viata. Toate s-au intamplat in acelasi timp. Clipele au trecut cu greu, ca si cum totul ar fi durat o vesnicie, o vesnicie dureroasa care iti impunge inima si o lasa fara suflare. Daca puteai vedea cum ii paleste culoarea, cat de speriata e, daca ii simteai tremurul si emotiile oare ti se facea mila? Asemenea unui barbar te-ai napustit asupra spiritului meu, l-ai bulversat, l-ai zapacit, te-ai jucat cu el aducandu-l la disperare, facandu-l sa creada ca moartea este singura scapare din acest iad. Lacrimile curgeau fara oprire, sangele pulsa in vene ca vantul taios de iarna ajungand sa faca rau corpului. Tot corpul doare, nu mai suporti sangele care goneste ca nebunul incercand sa gaseasca o cale de scapare si nu gaseste. Disperat incearca si posibilitatea de a se calma dar cuvintele tale dor prea rau, sunt prea dureroase, spuse fara mila asemeni gerului care iti ingheata sufletul si fata. Nici macar un zambet nu se intrezarea la orizont dar tu... tu radeai. Totul ti se parea amuzant, aveai un ras malefic si plin de ura, plin de dezamagire dar in acelasi timp erai las. Las pentru ca nu vroiai sa vorbesti. Nu imi venea sa cred ca esti pe cale sa renunti la tot, nu imi venea sa cred ca pentru o secunda m-ai facut sa cred ca nu insemn nimic pentru tine desi stii ca pentru mine insemni totul, stii ca esti universul meu, esti soarele meu si ploaia de vara ce imi atinge fiecare particica a corpului. Imi doresc sa simt din nou caldura trupului tau, sa te simt aproape de mine, sa vad zambetul tau dulce clipa de clipa fara sa existe nici macar gandul ca pentru un moment nu ai mai putea fi alaturi de mine. Imi doresc sa avem parte numai de fericire, de intelegere si sinceritate unul fata de celalalt. Aud voci, aud voci ce imi spun ca trebuie sa te fac sa intelegi faptul ca fara tine ziua de maine nu exista, fara tine soarele nu straluceste. Incerc sa le ascult, incerc sa fac ce imi spun dar nu reusesc. Cand ma gandesc ca nu esti multumit de mine devin ca o floare ce se ofileste cu fiecare clipa ce trece. Cerul a fost acoperit de nori, luna nu a mai vegheat asupra mea aseara, nu a mai putut alunga rautatile, temerile si suferinta, a trebuit sa fac fata singura unui amalgam de sentimente si unui suvoi de lacrimi ce nu vroia sa se opreasca, nu inceta. Te priveam si imi doream sa fiu invizibila, imi doream sa iti pot citi gandurile, sa stiu ce e in capul tau, ce te apasa, ce te deranjeaza dar din pacate nu am aceasta putere. Ma faci sa sufar, poate chiar si eu te fac sa suferi dar fara intentie. Hai sa facem totul cum trebuie, sa ne fie bine, sa ne bucuram de fiecare zi ca ne avem unul pe celalalt, hai sa nu ajungem sa facem totul un chin. Singurul lucru de care sunt sigura in viata este faptul ca vreau sa te am alaturi clipa de clipa, sa te iubesc, sa te mangai, sa te alint si sa stiu ca esti numai al meu. Te iubesc cum nu iti poti imagina vreodata si ma intreb oare cand se va intampla si asta? Oare cand vei fi constient ca iti doresc tot binele din lume? :( :(

Anotimp melancolic

Care este anotimpul tau preferat? Stiu stiu.. unul care te reprezinta, care iti incolteste in suflet diverse sentimente specifice atmosferei si vremii.

Vrei sa stii care este al meu? Al meu este Toamna. Iubita toamna, cu vantul ce iti secera sufletul, cu frunzele aramii ca si inima ta indurerata, cu ploaia ce iti ascunde lacrimile, cu norii ce incarca cerul pentru a te face sa te pierzi in multime, sa scapi de ochii curiosi ai celor din jurul tau. Toamna gandurile se incarca de un milion de intrebari, de sentimente noi sau mai vechi dar care iti apasa pe suflet, iti pun mintea la incercare facandu-te sa gasesti raspunsuri pentru orice lucru. O cafea fierbinte iti incalzeste sufletul si iti relaxeaza mintea, iti incolteste speranta unei noi zile, unei zile in care o raza de soare se va abate spre tine, te va incalzi un pic,redandu-ti zambetul pe buze macar pentru o clipa. In dimineata unei zile de toamna in timp ce privesti pe geam vezi un peisaj de neimaginat, de o frumusete de-a dreptul fantastica, te bucuri pentru moment ca existi si ca ai ocazia de a vedea o asemenea frumusete a naturii, ai vrea sa te bucuri de ea in orice zi. Inchizi ochii si te pierzi in peisaj, melancolia pune stapanire pe tine si te gandesti ce viitor te asteapta in fata, ce trecut ai avut si ce prezent traiesti. Esti multumit? Sunt intrebari fara de raspuns si bine-nteles ca te vei intreba ... "de ce eu? de ce nu pot fi linistit? de ce nu pot simti adevarata fericire?" Fara sa iti dai seama luna va rasari cu un chip trist, te va pandi si va incerca sa iti lumineze un pic fata. Chiar daca si ea este trista, te intelege, te admira de la inaltime, vegheaza asupra ta pentru ca tu sa iti gasesti odihna si somnul chiar si pentru o noapte. Te simte, incearca sa lumineze cat mai puternic spre tine pentru a te linisti, pentru a-ti da de veste ca este alaturi de tine, ca nu esti singur. E bine sa stii ca macar o data ai pe cineva alaturi de tine.

Suflet trist

Un suflet trist se ascunde in acest trup. Un suflet pur ce se zbate sa treaca cu bine peste orice. . . numai ca a cam obosit. Simte o greutate ce apasa pe piept, apasa inima, gandurile o iau razna, incearca sa vada dar ochii se incetoseaza, incearca sa gandeasca dar si-a pierdut ratiunea. Salvarea nu apare la orizont, totul este pustiu, niciun ajutor langa el, tot ce ii apare este o iluzie. Visele pe care le are se destrama cat ai clipi lasand inca o urma asupra sufletului. Urme care nici macar timpul nu le poate astupa, ele devin rani, ranile nu se vindeca, din contra - odata cu trecerea timpului acestea se adancesc, dor mai tare. Dor la fiecare atingere, la fiecare privire, la fiecare amintire, la fiecare vorba. Vorbele primite sunt ca vantul taios de toamna. Lacrimile curg precum frunzele galben - aramii, odata ce scapa din micul salas sunt luate de vant, aruncate, ca si cum... nimanui nu i-ar pasa. Adevarul este ca: Nimanui nu ii pasa.

Amalgam de sentimente

Un eveniment memorabil, un suflet pur, o iubire intensa si curata. Admiratie si respect, dragoste si pasiune. Emotii mari, sufletul se zbate, inima se aprinde. Toate acestea la aniversarea unui an de stat impreuna cu iubirea mea scumpa. Suntem mici, avem un anisor, un anisor scump, plin de evenimente, alaturi la bine si la rau, infruntand valul urias ce s-a abatut asupra noastra atata timp. Ti s-a intamplat vreodata sa iubesti atat de mult, cu sufletul, cu inima, cu toata fiinta ta si sa fi in stare sa treci prin orice pentru armonia relatiei si pentru persoana iubita?? Mie da. Sufletul imi este plin de speranta (chiar si dupa atata vant si ploaie), lacrimile au incetat ieri, vroiau sa curga doar lacrimi de fericire, fericire pentru ca am rezistat un an, ca il am alaturi pe baiatul perfect pentru mine, indiferent de evenimentele din viata noastra. Este sufletul meu, parte din mine, jumatate din viata mea. Simt dragoste pura fata de el. Cand il vad inima incepe sa imi bata tare, ca in prima zi. Cand ma gandesc la timpul petrecut cu el, la momentele cand doar il cunoasteam si nu eram impreuna fluturasii apar in tot corpul, simt o emotie puternica, de neinteles. Cand nu suntem impreuna ma simt ca si cum am fi ca soarele si luna, ca si cum timpul nu tine cu noi, ne impiedica sa ne intalnim. Dar la finalul zilei, cand ne vedem, e ca si cum orizontul s-a impreunat cu pamantul iar pe fundal este o lumina puternica ce ne readuce speranta in suflet si iubirea creste. Visele reapar, totul mi se pare ca fiind ireal. Ma trezesc in miez de noapte, il privesc, il simt aproape de mine si ma gandesc ca nu as rezista nici macar o clipa fara el. Creierul, inima, sufletul...nu accepta ideea despartirii, nu accepta altceva in afara de a fi cu el, de a-i fi alaturi in orice moment, in orice situatie, la bine si la rau. Il iubesc asa cum nu am crezut ca voi iubi vreodata. El este singura mea iubire, nimic nu a contat vreodata mai mult decat conteaza el. Inca am speranta ca visele nu se vor darama, nu se vor narui indiferent de norii ce se abat uneori deasupra iubirii noastre. Te iubesc mult sufletel. Esti motivul meu de a intampina fiecare zi, ai devenit motivul meu de a trai, de a-mi dori sa respir aerul fiecarei dimineti. Fara tine e ca si cum as ramane fara oxigen. Inima mea nu vrea sa se gandeasca la cum ar fi daca ai calca stramb, daca ti-ai bate joc de ea, de inimioara mea care bate pentru tine, de sufletelul meu care ramane la locul lui datorita tie.