Nu te mai recunosc, nu mai esti ce ai fost..sau poate asta ai fost dar eu prea orbita de iubire nu am vazut. Daca privesc in urma regret multe, regret ca nu am plecat cand a trebuit, regret ca te-am cunoscut sau poate asa a fost sa fie. Ma uit in oglinda si nu mai ma recunosc nici macar pe mine, m-am schimbat total, am adunat furie, complexe, frustrari pe care le tin in mine si cu timpul le transform in ura, o ura ce se alimenteaza cu fiecare greseala, cu fiecare gest nepotrivit si vorba spusa aiurea. Privesc in jur, am devenit invidioasa, imi doresc ceea ce nu am sau ceea ce au altii. Momentele frumoase au ramas ca niste umbre, aproape ca nici nu le vad din cauza valului negru ce - mi acopera ochii. Nu mai vad nimic bun in tine, nu vad alinare, nu vad iubire si nici afectiune. Sunt legata de maini si de picioare si nu ma pot apropia de tine, fiecare mangaiere este mecanica, fiecare noapte de dragoste este un chin, ma infioara numai gandul ca te apropii de mine dar in acelasi timp tanjesc dupa mangaierile tale de altadata. A fost frumos, pacat ca s-a pierdut undeva pe drum totul. Momentele de fericire le numar in 2 secunde, ai reusit sa acoperi tot, ai sters orice urma de zambet si de fericire de pe fata mea. Ai langa tine o persoana trista, care nu mai stie sa zambeasca, nu mai stie sa traiasca. Traiesc intr-un mediu bolnavicios, totul este gretos, lipsit de orice vioiciune,de orice urma de zambet si bucurie. Urasc totul, urasc viata, urasc orice fiinta vie. Incet incet ai reusit sa ma indepartezi de tine, sa ma faci sa ma gandesc de doua ori daca te mai vreau in viata mea. Sunt nefericita si nefericirea se adanceste pe zi ce trece. Sunt trista, sunt secata de energie si imi doresc altceva, altceva de la tine si de la viata.
Nimic nu este din ce am sperat sa fie. M-am inselat. Astept, dar nu voi astepta o vesnicie. Gandeste-te bine ce vrei de la mine si ce trebuie sa faci sa devenim ce am fost.
