O continua depresie

Ma zbat sa ies la suprafata si nu reusesc, incerc sa ma fac inteleasa dar nu e nimeni langa mine, incerc sa vorbesc, sa tip, sa urlu dar nu imi aude nimeni strigatul, soaptele, vorbele... Te vad langa mine seara de seara si incerc sa ma destainui tie, sa imi deschid sufletul in fata ta precum o carte isi deschide filele pentru a patrunde in lumea ei, insa esti rece, nu ma intelegi si nu vrei sa te apropii de mine. Ma cataloghezi, imi faci sufletul sa planga si inima sa sangereze prin vorbe dure. Ma dai la o parte, ma pui la zid si incepi sa arunci cu sageti veninoase din ochii tai cei mici si frumosi. De ce? Ma doare, ma doare rau pentru ca ma atingi direct in inima. Ma doare ca nu reusesti sa ma intelegi sau poate nu vrei, poate ti se pare gluma sau ca sunt nebuna dar macar de mi-ai citi sufletul, de m-ai ajuta si nu ai astepta totul de-a gata... Ma uit in oglinda si nu ma recunosc. M-am schimbat fizic, psihic si sufleteste. Nu mai suport nicio clipa din viata asta, nu mai suport nicio discutie aprinsa sau cearta, nu mai suport sa fiu pusa la zid si improscata cu vorbe dureroase. Nu mai am suflet, nu mai am vlaga nu mai am nimic si sunt pe cale de a te pierde si pe tine. M-am saturat sa ma ascund, m-am saturat sa ma prefac in fata altora ca totul e bine si ca nu am nicio problema cand de fapt eu ascund o multime.

De ce nu ma auzi cand strig dupa ajutor?? De ce imi intorci spatele si ma refuzi? De ce ma faci egoista doar pentru simplu fapt ca am nevoie de tine? Lacrimile curg siroaie clipa de clipa si cu greu le inabus cand sunt langa alti oameni; macar de nu m-ar observa cineva, imi doresc sa fiu invizibila, sa nu ma bage nimeni in seama si sa reusesc sa trec peste tot raul si toate obstacolele din viata mea ochii celorlalti atintiti asupra mea. Cedez psihic, mintea o ia razna, nu ma asculta cand ii spun sa isi faca ordine in ganduri. Totul e un haos, urlete, tipete de disperare si incercarea de a gasi o scapare. Te-ai gandit daca stii cum e sa te trezesti dimineata, sa auzi alarma care te anunta ca a inceput inca o zi in care esti obligat sa supravietuiesti si sa suporti din nou greutatile vietii si dezbaterile mintii?? Te-ai gandit cum e sa iti doresti sa dormi in continuu, sa nu mai auzi alarma care iti aduce in fata o noua zi care oricum nu va fi ceva bun? Ti-ai dorit vreodata alta viata sau deloc pentru ca asta pe care o ai nu te multumeste cu nimic? Stau si ma intreb... oare ce este fericirea? Cred ca este un vis de la care mi-am luat gandul ca se va materializa. Imi trebuie un raspuns pentru a vedea ce se va intampla mai departe cu viata mea.. oare il poti da tu? Imi doresc sa iti alin gandurile, sa te fac fericit si sa fim impreuna in continuare. Sa ne sprijinim unul pe celalalt si sa trecem mai departe peste toate greutatile, sa ne incalzim sufletele si sa ne alinam inimile. Imi doresc ca tu sa nu uiti vreodata cat de mult te iubesc si cat insemni pentru mine ... asta daca ai realizat acest aspect important. Mi-e dor de tine dragostea mea :)

Inca te astept

Inca o zi trece, inca un suspin, inca o lacrima. Toate astea pentru tine. Ingandurata privesc pe geam copacii infrunziti, frumosi, verzi si stralucitori in asteptarea Toamnei. Mi-e dor de ea, mi-e dor de adierea vantului racoros, mi-e dor de peisajul mirific in care ma arunca pentru o perioada. Imi lipsesc plimbarile noastre in bataia vantului, printre frunze ratacitoare, printre flori vestejite si natura in curs de stingere. Imi lipseste fuga noastra odata cu fulgerele, imi lipsesc saruturile si imbratisarile tale sub picaturile mari si reci de ploaie.
Stiai... stiai ca odata cu sosirea acestui anotimp numai tu ma poti incalzi la pieptul tau prin imbratisarile tale calde, numai tu imi poti face sangele sa curga mai repede prin vene cu ajutorul saruturilor tale, cu buzele tale dulci si calme, si in ciuda tuturor acestor lucruri mi-ai intors spatele, ai plecat de langa mine fara sa spui un cuvant, fara sa te mai gandesti la aceste lucruri.
Te vreau langa mine, te vreau inapoi, vreau sa fiu din nou in bratele tale, sa ma iubesti numai cum tu stii, sa ma saruti pana simt ca sangele imi ia foc, sa ma strangi la pieptul tau pana simtim ca suntem una si aceeasi fiinta.
Timpul trece, inca privesc pe fereastra in speranta ca vei aparea pe acelasi drum pe care veneai in fiecare seara. Inima-mi plange dupa tine, sufletul te striga ne-ncetat in speranta ca vei auzi si te vei intoarce la el.
Oare cat va mai dura acest chin? Oare cate lacrimi va trebui sa mai vars pentru tine? Orele trec, soarele apune incetisor, se departeaza de orizont si se ascunde in spatele muntilor impunatori in speranta ca prietena sa, Luna, va aduce mai multa liniste sufletelor chinuite decat a putut aduce el. La aparitia Lunii un zambet incolteste pe fata mea impietrita de dorul tau. MA imbratiseaza cu razele sale pale si caldute cu speranta ca imi va alina putin sufletul. Odata cu aparitia ei natura pare sa devina o umbra a tot ceea ce a fost cu cateva ceasuri in urma facandu-mi astfel mai greu de urmarit posibila aparitie a ta. Dar nu ma sperii pentru ca stiu ca tu esti Luceafarul meu ce lumineaza puternic si nu exista dubiu ca te pot vedea, simti cand vei ajunge. Te astept in sufletul meu, in bratele mele, alaturi de mine, cu sufletul la gura si plina de nerabdare. Te rog vino mai repede, asculta chemarea sufletului meu si tine cont de rugamintile inimilor ce vor sa fie din nou impreuna.
Te iubesc.

Catre nicaieri....

Nu pot explica ce este in sufletul meu.. nu pot explica ce este in mintea mea. Nu inteleg de ce totul trebuie sa fie asa confuz cand la o privire mai atenta totul pare atat de clar. Imi vine sa urlu. Imi vine sa zbier, imi vine sa rup tot ce se afla in calea mea. Tremur si imi doresc sa se termine totul, sa se darame totul deodata decat incet si sigur, decat sa imi prelungeasca suferinta. Ma simt ca un nimic, ma simt ca si cum ar fi mai bine daca nu as exista. Imi plange sufletul, imi plange inima si lacrimile se zbat sa iasa la suprafata. De ce te porti asa? de ce nu ai mila fata de un suflet care te iubeste mai mult decat propria viata? De ce esti indiferent la suferinta lui, la lacrimile care ii curg si de ce vrei sa pari ca un tiran fara mila si secat de dragoste?
Merg agale fara un rost anume, fara un punct de sosire. Poate ca la un moment dat am sa ma opresc si cand am sa intorc privirea voi fi ajuns atat de departe incat nicio parte din rautatea ta nu ma va ajunge, niciun cuvant de-al tau plin de resentiment si ura. Chiar daca acum imi suna ca un ecou in minte ultimele tale cuvinte ce au reusit sa ma doboare sper ca pe viitor sa scap de fantasma lor, sa fiu linistita si calma. Sper ca si tu sa intelegi candva cat rau mi-ai pricinuit odata cu rostirea acelor cuvinte si care erau in contrast cu ceea ce imi promisesei acum catva timp.
Din pacate uneori uiti sau nu vrei sa crezi ca ceea ce iti spun este adevarat, ceea ce simt este pur si nemaintalnit. Desi nu am stiut sa iti arat sentimentele au fost acolo, chiar si in clipele grele in care credeam ca totul era pierdut pentru noi. Niciodata nu m-am gandit ca nu te mai iubesc si niciodata nu m-am gandit ca nu te voi mai iubi indiferent de ce urma sa vina, indiferent de norii ce se abateau asupra noastra vestind o furtuna de neoprit; insa nu stiu daca pot spune acelasi lucru despre tine. Inca imi imaginez momente in care tu ma tii in brate si iti simt respiratia usoara si calda. Aud si acum bataile inimii tale si ma face sa imi doresc sa le aud in continuu, imi suna ca un cantec frumos de vioara, linistit si pur.
Mi-e dor de tine, mi-e dor de atingerea ta blanda, mi-e dor de cuvintele frumoase pe care mi le spuneai cand ma vedeai si cand ma imbratisai. Nu stiu cata portiune de drum am parcurs pana acum insa pot spune ca am obosit, am obosit fizic si psihic. Nu stiu cum sa mai ma incurajez sa rezist tuturor obstacolelor, jignirilor si nebuniilor ce se petrec in viata mea mizerabila. Se pare ca ai uitat cuvintele spuse in acea seara senina de mai in care sufletul meu era expus cu totul catre tine, cand ti-am marturisit ca tu esti colacul meu de salvare, esti stalpul care ma sustine si fara tine as fi pierduta. Am perioade cand imi doresc ca totul sa se opreasca, sa inceteze, chiar daca asta ar insemna sa se termine odata cu ea si viata. Mi se face dor de tine si imi doresc ca tu sa nu ma lasi sa merg mai departe, as vrea sa ma retii si ca totul sa fie bine, dar momentan nu stiu ce se va intampla cu mine. ...simt ca plutesc in deriva.

Inca astept...

Ploaie de vara, ploaie cu soare. Odata cu picaturile calde de ploaie coboara si razele soarelui pentru a ne incalzi. Ma uit spre cer si dintr-odata gandul imi fuge la tine. Mi-ar placea sa traim in alte timpuri, in alta perioada. Ma uit in jur si imi amintesc de toate nemultumirile pe care sufletul meu nu cuteaza sa inceteze a mi le spune ceas de ceas, clipa de clipa, chiar daca stie ca ma face sa ma faram pana ajung precum grauntele de nisip pe care le vezi in aceasta clepsidra. Iti soptesc rugaminti, cuvinte de iubire si de durere dar te faci ca nu le auzi. Cand faci asa ma aduci la disperare, ma faci sa ma simt un nimeni, ma faci sa imi pierd increderea in relatia pe care o avem, in tine, in mine si in tot ceea ce se afla in jurul meu. Las capul jos si imi vad de drum, dezamagita ca de obicei. Inima imi plange de durere, de durere pentru ca nu te intrebi ce simt, daca sunt multumita sau nemultumita, daca sufar sau nu. Las ploaia sa cada pe mine si refuz sa mai ma misc din loc. Pana si ploaia se opreste cand vede cat de rau m-a udat si cat de rau plange inima in mine. Privesc spre cer si astept cu nerabdare luna. Numai ea este si va fi alaturi de mine seara de seara indiferent de vreme.
Nu uita ca te iubesc si intotdeauna te voi iubi si te voi astepta indiferent de vreme :)

Suflet ruinat

Liniste deplina, se aud doar bataile inimii mele... pacat ca nu se aud si ale tale. Sunt melancolica, ingandurataa, am ochii inlacrimati si cu durere in suflet recunosc ca imi vin in minte tot felul de lucruri in special rele. Simt cum timpul se intoarce si imi arata ruinele planurilor noastre. Privesc dezamagita si parca nu imi vine sa cred cat de mult s-a schimbat totul. Totul este daramat, lipsit de viata, peisaj dezolant si cenusiu. Ma plimb printre cladiri...sau ce a ramas si ma gandesc ca oricare dintre ele ar fi putut fi casuta noastra de vis, casuta noastra mult dorita. Lacrimile isi fac loc singurele pentru a ajunge pe obrajori dar din pacate tu nu esti langa mine sa mi le stergi. De ce a trebuit sa se intample asa? De ce totul s-a daramat, de ce a ajuns asa? Dintr-odata simt o furie care nu poate fi stapanita deloc si un urlet de durere iese din toti rarunchii. Ecoul se face auzit la multe mile departare si sper sa ajunga la urechile tale. Ma uit speriata si dezamagita imprejur, nu stiu ce sa mai fac sau cum sa reactionez. Imi amintesc de noptile in care adormeam la tine in brate, de momentele in care ma strangeai la pieptul tau si ma linisteai. In scurt timp acestea au fost inlocuite de momente grele, apasatoare, vorbe urate ce ma raneau din ce in ce mai rau lasandu-mi niste rani de nevindecat. Ceva imi atrage atentia.. cu coltul ochiului vad o umbra ce se misca foarte repede pe langa mine. Incerc sa imi dau seama ce este insa fara prea mari sanse. Oare ce inseamna? Oare esti tu sau doar umbra ta, dezamagirea lasata in urma? Nu mai conteaza si nu mai are rost sa ma chinui. Voi cauta o solutie de a scapa de acest chin apasator.

Tresar.. scap dintre ruine, ma aflu in acelasi loc, cu aceleasi iluzii si dezamagiri. Oftez si trebuie sa recunosc ca si acum te astept cu sufletul la gura indiferent de norii ce se arata la orizont. Sper sa ajungi cat mai repede alaturi de mine, sa ma tii de mana, sa ma iei in brate si sa ma saruti ca odinioara. Oare cand vei ajunge?

Schimbare

Decor sumbru, intuneric, cerul intunecat imi prezinta luna insangerata si furioasa. Nici urma de stea, nici urma de privire blanda din partea lunii. Ceva se intampla. Ma uit dupa tine dar nu te gasesc, nu e nimic si nimeni imprejurul meu, doar corbii infometati ce se uita dupa o eventuala prada. Speriata inaintez in bezna cu speranta ca te voi gasi si imi vei putea explica ce s-a intamplat. Iti simt lipsa, mi-e dor de tine si ma rog sa te gasesc teafar. Mii de scenarii imi trec prin minte, unele mai dureroase decat altele si incerc din rasputeri sa le alung. Intr-un final ceva apare in fata. Este un castel, destul de mare, destul de impunator fata de celelalte casute. Totul este sangeriu, pana si lumina. Intru...la prima vedere se pare ca nu e nimeni dar cu cat inaintez mai mult incep sa percep o prezenta. Ma apropii si imi dau seama ca esti tu insa nu schitezi niciun gest la vederea mea. Este ca si cum te-ai fi asteptat sa ma vezi, ca si cum ai fi stiut ca voi ajunge teafara la tine. Ma apropii incet si te iau in brate dar esti rece. Rece ca gheata, nu mai ma incalzesti ca pe vremuri, oftezi si iti lasi capul pe al meu, imi saruti fruntea si te intorci cu spatele la mine. Imi dau seama ca imi ascunzi ceva, mi-e teama de motivul pentru care m-ai mintii. Incerc sa te fac sa vorbesti dar tu eviti sa te uiti in ochii mei si sa imi explici. Dupa multe ore de asteptat prinzi curaj si ma privesti, imi spui ca totul s-a schimbat, ca nimic nu mai poate fi ca la inceput insa exista un singur lucru neatins si nevatamat... acela este dragostea ta pentru mine. La auzul acestor cuvinte sufletul e fericit, iar inima bate sa sara din piept. Sar la gatul tau si iti soptesc ca te iubesc mai mult decat orice, ca nicio schimbare nu imi va putea umbri sentimentele pe care le am pentru tine. Iti dau de inteles ca voi urma orice cale imi vei arata atata timp cat tu vei fi alaturi de mine, ma vei proteja, ma vei iubi in continuare si imi vei fi fidel. Dintr-odata ma simt diferita dar in acelasi timp la fel ca si tine.Privim amandoi pe fereastra luna ce incepe sa ne zambeasca linistita. Ma uit la tine, oftez... dar de fericire, de fericire ca te-am gasit in viata, teafar si la fel de iubitor. Acum... avem o vesnicie inaintea noastra. Long live our love.

Timp

Ma simt ca si cum sufletul imi este pustiu. . . Ma simt ca si cum as avea nevoie de ajutor, intelegere, iubire, tandrete si afectiune. Simt cum tu esti totul pentru mine, numai inchipuindu-mi fetisoara ta scumpa un zambet imi rasare pe buze. Cand te vad ochii imi sclipesc, fata mi se lumineaza iar pe ea se poate citi bucuria sufletului vederii tale. Cand imi vorbesti ma faci sa ma simt cea mai importanta fiinta din Univers. Cand imi soptesti cuvinte de dragoste simt cum Lumea imi apartine in totalitate. Dar atunci cand pleci de langa mine cerul se rupe in doua, picaturile de ploaie cad din ce in ce mai rau pe pamantul uscat, in sufletul meu acum pustiu din cauza lipsei tale. Din pacate nimic nu il poate umple.. si asta pentru ca tu esti totul pentru mine. Fara tine ma simt ca o graunta de nisip intr-un desert fierband de nerabdarea de a te vedea, de a te reintalni. Din pacate nu stiu cand te vei intoarce insa te voi astepta cu aceeasi nerabdare si acelasi entuziasm copilaresc.Ma plimb prin ploaie desculta precum un suflet ratacit; din cand in cand privesc in jurul meu poate vei aparea in calea mea; poate imi vei face o surpriza si vei ajunge repede langa mine. Pasii m-au dus intr- o poienita viu colorata, frumoasa si plina de speranta. M-am decis... te voi astepta aici, te voi astepta oricat va fi nevoie si am speranta in suflet ca nu vei uita de mine, ca te vei intoarce, ca vom fi din nou impreuna, linistiti si iubindu-ne ca in prima zi.
Astept...orele trec foarte greu, ca si cum m-ar impiedica sa ajung mai repede la tine, ca si cum ar vrea sa stam cat mai mult despartiti... ele nu stiu ca fara tine nu pot trai, nu pot respira si nu pot vedea frumusetea vietii si a naturii. Incerc sa ma consolez cu gandul ca odata si-odata voi putea sari din nou in bratele tale, in bratele tale care ma protejeaza mereu si care imi aduc un somn linistit.Aud un fosnait, intorc capul si vad ceva ce asteptam de mult. Pe tine, luminita sufletului meu, sufletelul meu scump si drag. Tresar de fericire si de emotie. Alerg spre tine si ma arunc in bratele tale... ca de obicei tu esti acolo sa ma prinzi si sa imi oferi tot ce ai mai bun in special liniste si iubire.
Te iubesc.

Dor .... de noi

Ploua. Picaturile sunt mai dureroase decat lacrimile. Mi-e dor de tine, de noi, mi-e dor de ceea ce ar fi trebuit sa se intample, de vise, de iluzii ... de tot. Depresia se abate asupra mea, tristetea m-a invaluit ca un giulgiu ce nu ma lasa sa respir. Imi apasa pe suflet, pe inima iar respiratia este din ce in ce mai inceata. Incerc sa ma adapostesc dar tu nu esti pe nicaieri. Oare ar trebui sa incerc in alta parte in afara de inima ta? Ma decid sa inaintez prin ploaie, printre oameni. Lumea nu ma vede... mai bine, pentru ca altfel ar vedea ca plang. Ma gandesc la tine si mi se rupe inima cand imi amintesc de ceea ce am planuit si unde am ajuns. Dupa mult timp de cautari, cu inima sfasiata, ajung intr-o poiana. Un loc verde, frumos, dar cerul tot gri este. De pe maneca scot ultima floare primita de la tine. Este un trandafir, doar stiai ca este preferatul meu. Din pacate si el simte ca tu nu mai esti aproape, incepe sa se ofileasca. Ma asez pe iarba uda si ma astept din moment in moment ca picaturile de ploaie sa cada din nou. Oftez si regret ca nu esti aici, sa ma tii in brate si sa faci sa dispara toate problemele si grijile. Astept aparitia lunii pe cer pentru a-mi tine companie, pentru a ma linisti un pic, pentru a-mi da speranta si putere de a merge mai departe... chira si fara tine. Petalele trandafirului incep sa cada, una cate una la fel ca si lacrimile mele. Sper ca atunci cand ai plecat ai stiut ca te iubesc, ca imi va fi dor de tine, de noi si de tot ceea ce ar fi putut fi. Inca te astept si te voi astepta atata timp cat inima va bate.

Pustiu

Cea mai mare dezamagire, cea mai mare lovitura, cea mai dureroasa experienta. M-ai lasat singura intr-un vartej de ganduri si intrebari, o furtuna de sentimente si teorii, fara o lumina, fara speranta. Ai plecat de langa mine cum nu se poate mai repede, ai renuntat la tot, m-ai aruncat in bataia vantului si sufletul mi l-ai rupt in doua ca pe un nimic. Inima a incetat sa bata si lacrimi au inceput sa curga in nestire. Toate visele s-au naruit, toate promisiunile tale au devenit minciuni, toate planuri pe care ni le-am facut au disparut ca prin farmec. M-ai jignit, m-ai ranit si m-ai dezamagit. M-ai facut sa imi pierd definitiv increderea in tine. Privesc in jur cu o privire speriata avand senzatia ca totul din jurul meu imi va face rau. Daca tu ai fost in stare de a ma abandona fara pic de remuscare atunci nimeni nu este si nici nu va fi alaturi de mine. Nici macar nu ai vrut sa asculti ceea ce sufletul si inima vroia sa iti spuna. Acum plang si stau cu teama ca nu te vei mai intoarce. Incerc sa ma gandesc la o solutie de a iesi din aceasta stare, de a lua decizia corecta. Sa te uit? ... Nu pot. Sa scap de aceasta durere si acest chin printr-un gest salvator?... Nu stiu. Un singur lucru stiu.. fara tine totul este pierdut.

Inlantuit

De ce plangi suflet pur? De ce lacrimezi fara oprire?
Viata ar fi frumoasa daca nu ar exista persoane care ti-ar face-o imposibila de trait. Ma simt ca si cum oboseala psihica si fizica si-ar fi pus amprenta pe sufletul meu, pe inima mea mica si pe corpul meu firav. Simt cum totul se prabuseste in jurul meu, acoperisul s-a darmat si tot ce pot face acum este sa privesc stelele ce pazesc luna. Incerc sa imi pun o dorinta dar ma razgandesc... ma razgandesc pentru ca stiu ca totul este pierdut. Ma uit imprejurul meu si nu te mai vad. Candva erai langa mine, ma protejai, cand ma luai in brate toate problemele dispareau pentru un moment, eram fericita, eram in siguranta dar acum nu mai mi-a ramas nimic. Tu nu mai esti, ai disparut incet incet, ai renuntat a mai avea grija de mine, ai renuntat la mine, ai devenit las iar acum ma trezesc singura, fara nimic care sa ma tina in viata. Sufletul nu mai are de ce sa lupte, inima nu mai are de ce sa bata, sangele spera ca va iesi din aceasta inchisoare. Totul se zbate sa iasa din acest trup lipsit de viata, lipsit de dorinte, lipsit de ...tot. Nu exista nicio dorinta de a apuca ziua de maine, nu mai exista putere si motiv pentru a lupta. Privesc din nou spre cer si luna imi zambeste fals, incearca sa imi dea putere si incredere in mine dar nu reusesc sa o inteleg. Nu inteleg de ce face acest lucru. Stelele clipesc ca si cum mi-ar da de inteles ca totul va fi bine si curand calea si viata se vor lumina, bucuria va intra in suflet si inima isi va relua vitalitatea si culoarea. Lacrimile incep sa imi curga incet incet devenind in scurt timp de neoprit. Sufletul se rupe in doua, ma simt sfarsita si imi doresc ca acest chin sa inceteze odata pentru totdeauna indiferent de modul in care acest lucru s-ar intampla. Picaturi de ploaie incep sa cada, imi ating trupul invaluindu-l ca o mantie. E bine ca odata cu aceasta ploaie lacrimile nu se vor mai vedea... chiar daca nu e nimeni care sa ma vada. Stiu ca trebuie sa fiu tare dar nu se mai poate. Cad in genunchi si ma simt ca si cum as fi prinsa in lanturi. Incep sa urlu spre luna ca un lup infometat... numai ca eu urlu de durere si dezamagire. Cat va mai dura acest chin? Oare te vei intoarce la mine vreodata? Oare iti pasa de ceea ce simt si starea in care ma aflu acum?

O zi ....altfel

Zi ploioasa..asa cum imi place mie si acest lucru ma bine dispune... macar putin.

Am senzatia ca vine toamna si nicidecum primvara, numai peisajul difera, copacii semi-infloriti si cu totul alte culori decat avem toamna.

Un lucru ciudat se intampla, nu am niciun sentiment, ma simt ca si cum picaturile de ploaie m-au inghetat definitiv ... cel putin pentru astazi. Ma simt bine, nu am niciun stres si nu ma preocupa nimic. Sper sa fie toata ziua asa, plina de optimism si lucruri marunte dar bune.

Liniste sufleteasca

O noapte superba, plina de iubire, liniste sufleteasca si un sentiment de implinire. Am adormit in bratele tale si desi te aveam aproape ai aparut si in visul meu. M-am trezit, te-am privit, ti-am simtit respiratia usoara si bataile inimii. Bucuria mi-a invadat corpul, eram atat de fericita ca esti langa mine, ca esti al meu si ca inima mea bate numai pentru tine. Te-am sarutat usor si te-am mangaiat ca si cum ar fi ultima data. Te-am strans in brate si am lasat inimile sa vorbeasca intre ele, sa se bucure inca o data ca sunt alaturi una de alta si ca se iubesc "infinit" de mult. Am constientizat ca nu te voi mai iubi decat in momentul in care inima va inceta sa bata si aceasta va inceta sa mai bata doar atunci cand tu imi vei spune ca nu ma mai iubesti. Sentimente de tot felul s-au abatut asupra-mi si un zambet mic a aparut pe fata mea... privesc in jur si nu vad decat figura ta linistita si calma, privirea ta cea blanda si plina de sentimente. Tu oare la ce te gandesti? Esti fericit? Oare simti si tu aceleasi lucruri ca si mine? Nu stiu si nu pot decat sa sper ca tu imi impartasesti aceasta iubire, aceste sentimente ce imi umplu sufletul de fericire. Cu coada ochiului vad soarele care-mi zambeste si ma face sa cred ca astazi va fi o zi minunata... la fel de minunata cum ti-o doresc si tie.

Caldura sufletului meu

Zi frumoasa de primavara cand vei ajunge si la noi? Cand vei ajunge si in inima mea pentru a o incalzi si a-i da speranta? In fiecare zi privesc pe fereastra plina de picaturi de ploaie in speranta ca voi vedea soarele rasarind dintre nori. Din pacate nu vad decat copaci batuti de vant, flori rupte si pasarelele chinuindu-se a se adaposti. Fulgerele se vad de la mile departare, tunetele se aud dandu-ti senzatia ca se cutremura pamantul si totul se rupe. Animalele sunt agitate transmitandu-mi o stare de agitatie. Melancolia se asterne in sufletul meu si ma face sa cred ca ceva rau se va intampla. Incerc sa privesc dincolo de aparente si sa cred ca totul va fi bine si ca ma insel in ceea ce priveste sentimentele pe care le am. Deodata te simt aproape de mine, iti simt respiratia, mirosul dulce, iti aud inima batand langa a mea, si iti simt atingerea usoara si calda. Ma iei in brate, ma saruti pe gat, si privim amandoi in departare. Oare la ce te gandesti? Sufletul se incalzeste cand te simte iar inima innebuneste de bucurie cand bate langa a ta. Una langa alta, nedespartite si pline de sperante. Suspin, dar de fericire, un zambet imi apare pe buze numai cand stiu ca esti langa mine si asa imi doresc sa fi intotdeauna. Te doresc langa mine mai mult decat orice si stiu ca alaturi de tine soarele va rasari indiferent de ploile si norii de afara.

Intorc privirea spre tine, ma uit in ochii tai si sufletul mi se incalzeste mai rau decat daca razele soarelui ar cadea direct pe el. Nu am vazut niciodata o privire atat de blanda, iubitoare si calda. Cu un zambet strengar ma tragi spre tine, iesim in gradina si ma saruti ca si cum acesta ar fi ultimul, ca si cum lumea ar disparea si ai vrea sa ramanem asa pentru totdeauna. Ploaia cade pe noi, ne uda, este rece insa noua nu ne pasa pentru ca ne avem unul pe celalalt si asta ne da o putere imensa de a infrunta orice, de a ne incalzi indiferent de vremea de afara. Ce frumos este sa iubesti si sa fi iubit.

Alegeri

A trecut atat de mult timp. Parca ieri ne cunoscusem si traiam o frumoasa poveste de dragoste. Acum am ramas singura asteptandu-te, sperand la o continuare a ceea ce insemna totul pentru noi. Insa tu nu apari, ceasuri trec in nestire si nimic nu imi da de veste pe unde esti sau ce faci. Oare te gandesti la mine? Totul a devenit gri, pustiu si ploua neincetat ca si plansetul sufletului care nu cuteaza sa se opreasca. Sunt trista, fara viata, singura mea companie fiind luna si ploaia. Stau in usa si simt cum picaturile imi ard pielea. Luna ma priveste si imi trimite o stea pentru a-mi lumina viata insa daca nu esti tu pentru mine nu inseamna nimic. Asa repede ai uitat momentele frumoase pe care le-am trait impreuna? Sau poate ca nici nu te-au interesat. Nimic nu mai conteaza pentru tine acum, ai mers pe un alt drum, fara sa ma anunti m-ai lasat gandindu-ma cu ce am gresit. Imi pun o mie de intrebari dar nu esti tu ca sa imi raspunzi. Un amalgam de sentimente se abat asupra mea facandu-ma sa ma simt sufocata. Mintea-mi spune sa merg mai departe, inima imi aduce speranta, sufletul se lupta cu trupul care nu vrea sa se miste. Totul ma ingheata, ma tine locului si nu stiu ce sa fac mai departe. Din departare se aude o vioara, un cantec simplu, frumos, dar imi apasa mai rau pe suflet si pe inima. Ma indurereaza mai rau, ma nenoroceste si imi doresc sa se opreasca. Oare de unde vine? Ce se intampla? Din cauza ploii nu vad ce este in jurul meu si ii cer ajutor lunii. Ea imi lumineaza calea insa nu apare nimeni, cred ca doar imi imaginez. Poate ca inca visez la o salvare din partea ta. Oare imi simti lipsa, oare stii prin ce chinuri trec? Indurerata ma asez in genunchi lasand natura sa decida pentru mine, un fulger apare in fata mea facandu-ma sa tresar. Ma ridic si disperata ma uit in jur, privesc luna care ma incurajeaza. A venit momentul sa ma opresc, a trecut prea mult timp pentru a mai putea spera. Decizia mea este luata, te voi inlatura din inima mea, din gandurile mele si din sufletul meu. Nu meriti sa fi acolo. In timp ce ma gandesc la asemena lucruri , lucrurile din jurul meu prind viata si culoare, fericire si frumusete. Luna se adaposteste, ploaia se opreste facand loc soarelui cu razele sale minunate si calde. Imi incalzeste sufletul si inima, totul este nou, si nu se mai aude decat cantecul pasarilor. Nimic sumbru, nimic gri, nimic urat. A venit momentul sa traiesc pentru mine, pentru cine merita. Chiar si singura pot fi fericita in mijlocul naturii unde rautatea si dezamagirea nu ma pot atinge. Te-am iubit insa este timpul sa merg mai departe.

Lacrimi ascunse

Teatru sau viata, intamplari sau scenete, oameni sau actori? Ma aflu intr-un loc necunoscut mie unde totul este pe dos... cel putin asa mi se pare. Privesc in jur si vad ipocrizie, minciuna si falsitate. Un zambet fals, o lacrima adevarata. Nu stiu ce sa mai cred, sufletul este zbuciumat de evenimente neprevazute si deloc placute. Inima ofteaza si imi face semn sa merg mai departe. Inaintez in viata ca un strain pe un drum necunoscut. Fiecare dezamagire ma face sa plec capul si sa ma gandesc ca locul meu nu este aici. Florile se deschid la fiecare zambet al celor din jur dar se ofilesc la fiecare pas pe care il fac. In cele din urma te gasesc, strainul vietii mele. Cand te vad imi dai putere sa infrunt pericolele ce ma pandesc la fiecare pas si incredere sa merg mai departe. Incerc sa ma apropii de tine dar tu iti vezi de drum intorcandu-ti uneori privirea sa vezi daca mai sunt in spatele tau. Ma vezi ca pe o optiune pentru planurile tale. Maresti pasul pana cand realizez ca de fapt eu alerg dupa tine, dupa inima ta si dupa privirea ta blanda. Ma opresc, privesc in jur si totul este mai ofilit si intunecat decat de obicei. Vantul incepe sa bata si sufletul tresare. Ai disparut iar eu am obosit. Dupa un timp o furtuna se dezlantuie si tu apari dintre copaci. Cu un zambet rautacios ma lasi in bataia vantului si in pustietatea locului, singura, refuzand sa imi acorzi adapost langa inima ta. Ma dezamagesti, pleoapele imi sunt ingreunate de oboseala, de timp trecut, inima incepe sa bata mai tare din cauza emotiilor si a sperantei ca tu te vei razgandi si ma vei ajuta sa ajung langa tine. Privesc luna, te privesc pe tine. Ai disparut la fel de repede cum ai aparut insa luna imi face semn sa ma odihnesc. Vantul sufla mai tare pana cand lacrimile incep sa curga si inima-mi ingheata. In cele din urma gasesc un adapost langa un copac. Luna ma vegheaza si imi sopteste cuvinte despre viata si iubire, incredere si dezamagire. Ma gandesc la naivitatea mea si diferenta intre privirea ta si zambetul tau. De ce a trebuit sa te prefaci ca iti pasa de mine si ca vrei sa fiu alaturi de tine daca mai tarziu mi-ai demonstrat contrariul? De ce nu m-ai lasat sa ajung la inima ta? Ma simt ca un fulg si ma las in bataia vantului sa ma poarte unde doreste, unde considera ca este mai bine pentru mine. Uratenia din viata mea, de langa mine, m- a facut sa innebunesc de durere, mi-a lasat mintea limpede si neputincioasa in fata lumii. Deodata totul se schimba, totul redevine frumos, verde si un sentiment de puritate pluteste in aer. Te afli si tu langa mine zambind frumos si incalzindu-mi sufletul doar cu o privire. Totul imi pare ireal si nu inteleg ce mi se intampla. Ce este real si ce este o masca a vietii? Incerc sa zambesc si sa ma prefac ca inteleg ce se intampla, ca stiu despre ce este vorba insa sufletul mi-a ramas la fel de neputincios si inima ingandurata.

Angel of Death

E impunator. L-ai vazut? Cum te-ai simtit? Acum e in fata mea.. il privesc..particule de gheata incep sa fuga prin vene alaturi de sangele care incearca sa scape de ele. In ochii lui se vede focul arzand dar in schimb el ma ingheata, nu mai pot misca, nu pot tipa, nu ma pot indeparta. Stam fata in fata gandindu-ne la acelasi lucru... sau poate nu. Toata viata imi trece inaintea ochilor, toate relele pe care le-am facut, toate necazurile pe care le-am pricinuit dar niciun moment de fericire. Ciudat. Lacrimile incep sa curga dar focul din privirea lui mi le usuca, nu apuca sa curga pana pe gat. Se apropie de mine si incep sa tremur, imi sopteste sa nu ma tem, sa nu ma tem de el, sa nu ma tem de ce va urma pentru ca va fi mult mai bine decat ce am trait pana acum. Ma va duce undeva departe, departe de lumea rea, departe de ura si dezamagire. Incerc sa il cred dar inima mea e prea ranita, sangereaza de atata vreme incat nu mai poate pleca urechea la nicio vorba. Sufletul se zbate sa iasa dar nu il las, incerc sa il tin cat mai mult timp inauntru.Sangele a inghetat, numai privirea a ramas blanda si calda. Ma uit in jur dar totul arde; nu ma deranjeaza, totul se mistuie sub ochii mei iar o placere nebuna razbate din suflet. Acum toti vor plati pentru tot raul facut inimii mele. Imi promite ca ceva se va intampla, ceva bun pentru mine. Un ras malefic imi scapa. Intr-o secunda mii de suflete sunt la picioarele lui, implorandu-l sa le dea drumul, sa ii scape de ororile la care sunt supusi dar el se face ca nu aude. Ma uit in sus... e senin, e calm, vantul adie dandu-mi parul de pe umar si imprastiind mirosul parfumului de lavanda. Inima tresare, o ascult, bate linistita, incet ca si cum e pe cale sa adoarma.. O sa pice intr-un somn vesnic, o sa se odihneasca si nu ii va mai face nimeni rau. Ma uit la el, prind curaj, imi adun fortele si zambesc, mintea-mi e limpede, sufletul se linisteste si este fericit ca a gasit calea de scapare, e liber pentru totdeauna, niciodata nu va mai fi inchis si fortat sa suporte rautati. Pe cat de impunator e, pe atat de frumos il vad acum. Imi spune ca ma salveaza, ma ia sub aripa lui, imi arunca o privire strengara si imi ureaza bun venit in familie. Sufletele ramase la picioarele lui urla la el dezamagite, inca cer ajutor, salvare de la damnare, insa el are ochi numai pentru mine si cu sabia ii arunca pe toti din calea noastra. Pe masura ce pasim pe cararea noastra flori rasar sub picioarele noastre netezindu-ne drumul spre fericire.

Rau de lacrimi

Cu greu pasesc spre tine, fiecare secunda imi da senzatia ca este o vesnicie, inaintez mult prea greu, raul este plin de lacrimi iar ele continua sa cada si sa il faca imposibil de parcurs. Mi se pare ca esti prea departe, am obosit, incerc sa iau o pauza, privesc in jur si nu imi place ce vad. Ma uit in sus si ma rog ca lacrimile sa inceteze a mai curge. Ma uit la tine... esti o frumusete, esti un zeu, esti tot ceea ce imi doresc dar la care mi-e greu sa ajung. Imi pare rau, mintea mi se umple de regrete, inima de suferinta, sufletul de gheata si trupul ma doare. De ce faci lucrurile imposibile? De ce ma faci sa sufar? Cerul se intuneca cu fiecare gand de-al tau, ma intristezi, verdeata incepe sa paleasca, animalele urla si se agita, vantul incepe sa bata si ma face sa simt ca imi secera inima. Strigatul tau il inabusa pe al meu, eu strig dupa ajutor, tu dupa ce strigi? Ma uit la tine in continuare cu speranta in suflet ca imi vei intinde mana, sa imi dai un impuls pentru a merge mai departe. Asteptarea face ca sangele sa pulseze tot mai tare, adrenalina creste, sentimente de toate felurile se napustesc asupra mea, ganduri ciudate, si inca astept... dar tu nu schitezi nici macar un zambet. Stai acolo ca o statuie sculptata in marmura, pe fata ta se citeste indiferenta, nepasare. Caldura din ochii tai a disparut, acum privirea ma ingheata. Intorc capul, refuz sa te mai vad, stau locului, lacrimile curg din ce in ce mai rau in acest rau, vantul sufla si mai puternic, smulge copacii din radacina, vuietul este ingrozitor, imi astup urechile pentru ca simt ca ma surzeste, inchid ochii si din toti rarunchii iese un urlet de durere ca si cum tot ce este inauntrul meu a fost sfasiat din cauza ta, din cauza durerii. Nu credeam ca asa ceva se va intampla, nu credeam ca tu nu vei face nimic pentru mine, nici macar sa ma ajuti sa ajung la tine. Imi pare rau. Incerc sa ma agat de ceva, incerc sa fiu puternica, incerc sa fac lacrimile sa inceteze a mai curge. Nu vreau sa ma inec in propriile lacrimi, in propria suferinta. Vreau sa gasesc puterea de a merge mai departe... dar nu in sensul tau. Poate voi gasi altul, nu ma grabesc, voi astepta in acest loc, totul se va calma. Sper ca bataile inimii sa nu inceteze prea devreme, inainte de a gasi acea cale. Speranta rasare ca o raza de soare printre nori, incearca sa ii dea la o parte. Va dura o vreme, stiu asta si o simt dar astept cu un mic zambet in coltul gurii. Te privesc pentru ultima data, inchid ochii si vad adevarata ta fata. Nu mai vreau sa te iubesc, nu mai vreau sa te vad, odata ce iti voi intoarce spatele va fi pentru ultima data. Cand raul va seca si norii vor disparea, ochii se vor inchide si lacrimile se vor opri definitiv atunci voi fi sigura ca orice cale voi alege va fi mai buna decat cea spre tine.

Iluzii

Priveste. Cum ti se pare totul in jurul tau? Iti place? Cred ca nu, cred ca vrei altceva de la viata, cred ca te asteptai la un viitor sau prezent mai frumos, fara intuneric, fara ura, fara dezamagire, fara frica. Vroiai sa fi pur asemeni unui copil cu un zambet inocent si micut. Vroiai sa iubesti ca el, sa traiesti ca el, fara nicio grija, inconjurat de prospetime si frumusete, puritate si sentimente nobile, iubire si sinceritate. Te simti protejat? Nu! Vremea ta a trecut, traiesti intr-un cerc vicios, total lipsit de aparare si onoare. Incerci sa te mentii pe pozitie in timp ce vantul incearca sa te unduiasca precum o simpla trestie fara suflare. Obosesti, respiratia e din ce in ce mai grea, totul se ingreuneaza, povara cantareste din ce in ce mai mult, cu greu te mai tii pe picioare dar in ciuda acestor lucruri tu nu iti pierzi speranta. Cand vezi sau iti imaginezi figura unui copil parca prinzi din nou putere, te simti tanar, vioi ... dar in acelasi timp realizezi ca nu mai esti acelasi, nu mai esti la fel, evenimentele negre din viata ta si-au pus amprenta pe tine, te-au desfigurat, te-au uratit iar pielea ti-au zbarcit-o. Iti vine sa spargi toate oglinzile din jurul tau, sa iti doresti sa nu iti mai vezi nicodata fata si corpul batut de soarta si timp, nebunie si necaz, disperare si dezamagire, falsitate si naivitate. Realizezi ca orice actiune are propriile consecinte. Cat timp te gandesti la toate astea zgomotul ploii din geam iti atrage atentia si dispari din visare. Te trezesti la realitatea cenusie si mohorata, uricioasa si friguroasa. Desi totul a fost o iluzie ea te-a facut sa te indoiesti, sa te indoiesti de tine, de ce poti si de ce ai fost. Iesi in mijlocul naturii, privesti in jur in timp ce picaturile de ploaie iti ating fiecare firicel de par. Este atat de rece incat ai impresia ca si sufletul ti-l ploua, ti-l atinge, iar fiecare atingere doare mai tare decat cealalta. Incerci sa rezisti precum natura in fata dezastrelor dar tu trebuie doar sa rezisti in fata timpului. Iar timpul dragul meu.... nu este ca o ploaie, ploaia revine dar timpul odata trecut asa ramane.

Speranta

Iti simti sufletul pustiu, arid, fara viata asemeni desertului, asemeni locului dupa un uragan. Inca respira, inca traieste desi isi doreste sa moara. Se taraste, cauta, si inca spera ca poate gasi salvarea, luminita de la capatul tunelului. Apare ceva.... este foarte departe, dar exista ceea ce ii sporeste increderea in sine dar si speranta. Cu greu incearca sa ajunga dar luminita se misca odata cu el... se pare ca este predestinat sa ramana la fel de departe. Se uita in jur cu groaza, diverse umbre ii dau tarcoale, il agaseaza, ii fac rau si vor sa il duca la disperare. Cu greu se mentine pana cand inevitabilul se produce, lacrimile curg siroaie pe obrajori si nu este nimeni langa el sa i le stearga.Este singur, nimanui nu ii pasa prin ce trece, nimeni nu alunga umbrele din preajma lui.Dar continua, se zbate avand speranta ca steag de lupta. Dupa multe drumuri chinuite si o perioada plina de previziuni sumbre si evenimente groaznice ajunge la un punct de salvare. Zdrenturos, insangerat, patat de lacrimi de durere si frica se ridica la suprafata. Vede luna, simte aerul curat, simte prospetimea din jur iar lacrimile ce curg sunt doar de fericire. Fericire pentru ca a reusit sa evadeze din temnita innegurata si plina de rautate, distrugere si nebunie. Acum este fericit ca a scapat de pericolul pierderii ratiunii si a sentimentului de iubire. In ciuda faptului ca iubirea l-a adus in starea asta, l-a adus in pragul nebunie, el este bucuros ca a reusit sa scape si vrea sa incerce inca o data acest sentiment chiar daca exista riscul de a pati inca o data o asemenea dezamagire. Infrunta pericolul de a pierde totul chiar si viata doar pentru a mai simti inca o data iubirea si pentru speranta ca va gasi pe cineva care i-o va impartasi. Oare va avea noroc si va gasi ceea ce isi doreste? Daca da, peste cat timp? La capatul vietii doar pentru a nu avea timp sa se bucure de ea? Cat de ironica va fi soarta ... ?

Why so sad?

Disperarea a pus stapanire pe inima mea, dezamagirea pe sufletul meu. O puternica emotie si frica imi controleaza ratiunea care este pe cale sa se piarda. Lacrimi de tristete, suferinta si posibilitatea pierderii celui mai scump lucru din viata. Toate s-au intamplat in acelasi timp. Clipele au trecut cu greu, ca si cum totul ar fi durat o vesnicie, o vesnicie dureroasa care iti impunge inima si o lasa fara suflare. Daca puteai vedea cum ii paleste culoarea, cat de speriata e, daca ii simteai tremurul si emotiile oare ti se facea mila? Asemenea unui barbar te-ai napustit asupra spiritului meu, l-ai bulversat, l-ai zapacit, te-ai jucat cu el aducandu-l la disperare, facandu-l sa creada ca moartea este singura scapare din acest iad. Lacrimile curgeau fara oprire, sangele pulsa in vene ca vantul taios de iarna ajungand sa faca rau corpului. Tot corpul doare, nu mai suporti sangele care goneste ca nebunul incercand sa gaseasca o cale de scapare si nu gaseste. Disperat incearca si posibilitatea de a se calma dar cuvintele tale dor prea rau, sunt prea dureroase, spuse fara mila asemeni gerului care iti ingheata sufletul si fata. Nici macar un zambet nu se intrezarea la orizont dar tu... tu radeai. Totul ti se parea amuzant, aveai un ras malefic si plin de ura, plin de dezamagire dar in acelasi timp erai las. Las pentru ca nu vroiai sa vorbesti. Nu imi venea sa cred ca esti pe cale sa renunti la tot, nu imi venea sa cred ca pentru o secunda m-ai facut sa cred ca nu insemn nimic pentru tine desi stii ca pentru mine insemni totul, stii ca esti universul meu, esti soarele meu si ploaia de vara ce imi atinge fiecare particica a corpului. Imi doresc sa simt din nou caldura trupului tau, sa te simt aproape de mine, sa vad zambetul tau dulce clipa de clipa fara sa existe nici macar gandul ca pentru un moment nu ai mai putea fi alaturi de mine. Imi doresc sa avem parte numai de fericire, de intelegere si sinceritate unul fata de celalalt. Aud voci, aud voci ce imi spun ca trebuie sa te fac sa intelegi faptul ca fara tine ziua de maine nu exista, fara tine soarele nu straluceste. Incerc sa le ascult, incerc sa fac ce imi spun dar nu reusesc. Cand ma gandesc ca nu esti multumit de mine devin ca o floare ce se ofileste cu fiecare clipa ce trece. Cerul a fost acoperit de nori, luna nu a mai vegheat asupra mea aseara, nu a mai putut alunga rautatile, temerile si suferinta, a trebuit sa fac fata singura unui amalgam de sentimente si unui suvoi de lacrimi ce nu vroia sa se opreasca, nu inceta. Te priveam si imi doream sa fiu invizibila, imi doream sa iti pot citi gandurile, sa stiu ce e in capul tau, ce te apasa, ce te deranjeaza dar din pacate nu am aceasta putere. Ma faci sa sufar, poate chiar si eu te fac sa suferi dar fara intentie. Hai sa facem totul cum trebuie, sa ne fie bine, sa ne bucuram de fiecare zi ca ne avem unul pe celalalt, hai sa nu ajungem sa facem totul un chin. Singurul lucru de care sunt sigura in viata este faptul ca vreau sa te am alaturi clipa de clipa, sa te iubesc, sa te mangai, sa te alint si sa stiu ca esti numai al meu. Te iubesc cum nu iti poti imagina vreodata si ma intreb oare cand se va intampla si asta? Oare cand vei fi constient ca iti doresc tot binele din lume? :( :(

Anotimp melancolic

Care este anotimpul tau preferat? Stiu stiu.. unul care te reprezinta, care iti incolteste in suflet diverse sentimente specifice atmosferei si vremii.

Vrei sa stii care este al meu? Al meu este Toamna. Iubita toamna, cu vantul ce iti secera sufletul, cu frunzele aramii ca si inima ta indurerata, cu ploaia ce iti ascunde lacrimile, cu norii ce incarca cerul pentru a te face sa te pierzi in multime, sa scapi de ochii curiosi ai celor din jurul tau. Toamna gandurile se incarca de un milion de intrebari, de sentimente noi sau mai vechi dar care iti apasa pe suflet, iti pun mintea la incercare facandu-te sa gasesti raspunsuri pentru orice lucru. O cafea fierbinte iti incalzeste sufletul si iti relaxeaza mintea, iti incolteste speranta unei noi zile, unei zile in care o raza de soare se va abate spre tine, te va incalzi un pic,redandu-ti zambetul pe buze macar pentru o clipa. In dimineata unei zile de toamna in timp ce privesti pe geam vezi un peisaj de neimaginat, de o frumusete de-a dreptul fantastica, te bucuri pentru moment ca existi si ca ai ocazia de a vedea o asemenea frumusete a naturii, ai vrea sa te bucuri de ea in orice zi. Inchizi ochii si te pierzi in peisaj, melancolia pune stapanire pe tine si te gandesti ce viitor te asteapta in fata, ce trecut ai avut si ce prezent traiesti. Esti multumit? Sunt intrebari fara de raspuns si bine-nteles ca te vei intreba ... "de ce eu? de ce nu pot fi linistit? de ce nu pot simti adevarata fericire?" Fara sa iti dai seama luna va rasari cu un chip trist, te va pandi si va incerca sa iti lumineze un pic fata. Chiar daca si ea este trista, te intelege, te admira de la inaltime, vegheaza asupra ta pentru ca tu sa iti gasesti odihna si somnul chiar si pentru o noapte. Te simte, incearca sa lumineze cat mai puternic spre tine pentru a te linisti, pentru a-ti da de veste ca este alaturi de tine, ca nu esti singur. E bine sa stii ca macar o data ai pe cineva alaturi de tine.

Suflet trist

Un suflet trist se ascunde in acest trup. Un suflet pur ce se zbate sa treaca cu bine peste orice. . . numai ca a cam obosit. Simte o greutate ce apasa pe piept, apasa inima, gandurile o iau razna, incearca sa vada dar ochii se incetoseaza, incearca sa gandeasca dar si-a pierdut ratiunea. Salvarea nu apare la orizont, totul este pustiu, niciun ajutor langa el, tot ce ii apare este o iluzie. Visele pe care le are se destrama cat ai clipi lasand inca o urma asupra sufletului. Urme care nici macar timpul nu le poate astupa, ele devin rani, ranile nu se vindeca, din contra - odata cu trecerea timpului acestea se adancesc, dor mai tare. Dor la fiecare atingere, la fiecare privire, la fiecare amintire, la fiecare vorba. Vorbele primite sunt ca vantul taios de toamna. Lacrimile curg precum frunzele galben - aramii, odata ce scapa din micul salas sunt luate de vant, aruncate, ca si cum... nimanui nu i-ar pasa. Adevarul este ca: Nimanui nu ii pasa.

Amalgam de sentimente

Un eveniment memorabil, un suflet pur, o iubire intensa si curata. Admiratie si respect, dragoste si pasiune. Emotii mari, sufletul se zbate, inima se aprinde. Toate acestea la aniversarea unui an de stat impreuna cu iubirea mea scumpa. Suntem mici, avem un anisor, un anisor scump, plin de evenimente, alaturi la bine si la rau, infruntand valul urias ce s-a abatut asupra noastra atata timp. Ti s-a intamplat vreodata sa iubesti atat de mult, cu sufletul, cu inima, cu toata fiinta ta si sa fi in stare sa treci prin orice pentru armonia relatiei si pentru persoana iubita?? Mie da. Sufletul imi este plin de speranta (chiar si dupa atata vant si ploaie), lacrimile au incetat ieri, vroiau sa curga doar lacrimi de fericire, fericire pentru ca am rezistat un an, ca il am alaturi pe baiatul perfect pentru mine, indiferent de evenimentele din viata noastra. Este sufletul meu, parte din mine, jumatate din viata mea. Simt dragoste pura fata de el. Cand il vad inima incepe sa imi bata tare, ca in prima zi. Cand ma gandesc la timpul petrecut cu el, la momentele cand doar il cunoasteam si nu eram impreuna fluturasii apar in tot corpul, simt o emotie puternica, de neinteles. Cand nu suntem impreuna ma simt ca si cum am fi ca soarele si luna, ca si cum timpul nu tine cu noi, ne impiedica sa ne intalnim. Dar la finalul zilei, cand ne vedem, e ca si cum orizontul s-a impreunat cu pamantul iar pe fundal este o lumina puternica ce ne readuce speranta in suflet si iubirea creste. Visele reapar, totul mi se pare ca fiind ireal. Ma trezesc in miez de noapte, il privesc, il simt aproape de mine si ma gandesc ca nu as rezista nici macar o clipa fara el. Creierul, inima, sufletul...nu accepta ideea despartirii, nu accepta altceva in afara de a fi cu el, de a-i fi alaturi in orice moment, in orice situatie, la bine si la rau. Il iubesc asa cum nu am crezut ca voi iubi vreodata. El este singura mea iubire, nimic nu a contat vreodata mai mult decat conteaza el. Inca am speranta ca visele nu se vor darama, nu se vor narui indiferent de norii ce se abat uneori deasupra iubirii noastre. Te iubesc mult sufletel. Esti motivul meu de a intampina fiecare zi, ai devenit motivul meu de a trai, de a-mi dori sa respir aerul fiecarei dimineti. Fara tine e ca si cum as ramane fara oxigen. Inima mea nu vrea sa se gandeasca la cum ar fi daca ai calca stramb, daca ti-ai bate joc de ea, de inimioara mea care bate pentru tine, de sufletelul meu care ramane la locul lui datorita tie.

Shattered dreams

Ti s-a intamplat vreodata sa vezi cum se spulbera totul in jurul tau? Sa vezi cum castelul tau de nisip se surpa la fiecare adiere a vantului, sunetul ce insoteste aceasta dezamagire sa iti raneasca inima; sa simti cum si inima ta se macina de atata durere pe care o simte? Ei bine eu da... incerc sa caut diverse sensuri ale vietii care sa ma indemne sa merg mai departe; acum gasesc unul.. peste zece minute se naruie, de fapt... era o iluzie. Cat de repede te poti lasa inselat cand dupa atatea eforturi de cautari crezi ca ai gasit ceeea ce cautai cu adevarat. Fantasmele apar in noapte, iti dau sperante, somnul ti-l intarzie, nelinistea ti-o aduce si sufletul ti-l zbuciuma. Incerci, in clipele de luciditate, sa crezi ca ziua de maine va fi mai buna, ca soarele ce va rasari dintre munti va fi mai calduros, ca te va imbia cu razele lui. Cand vezi cum lumina iti straluceste pe piele incepi sa crezi ca iti va straluci si sufletul si asa stai asteptand, asteptand, asteptand ore intregi... pe masura ce clepsidra timpului tau pretios se scurge iti dai seama ca de fapt astepti degeaba, iar soarele incepe sa te arda, trezindu-te la realitate si spunandu-ti ca nici astazi nu va fi asa cum ai sperat.

Orice construiesc se darama, orice speranta imi incolteste in suflet este acoperita cu pamant dupa cateva minute, orice lucru pe care il visez dispare. Dupa toate acestea ... stau in coltisorul meu slab luminat, la caldurica si ma gandesc ca de fapt viata nu are niciun rost. Oricat as incerca sa il gasesc este imposibil de atins. Crezi ca il vezi dar nu exista, crezi ca il ai dar el dispare.. este o iluzie, o iluzie care ne amageste zi de zi. Intr-un final ce este viata pentru voi, oamenii de rand...?? ce este? Nu mi-e frica sa mor, probabil ca am sa o astept in acelasi coltisor dar fara de speranta. Nu mai vreau sa cred, nu mai vreau sa ma pacalesc, nu mai vreau sa stiu nimic. Sa nu crezi ca va exista cineva care te va ajuta sa incerci sa recladesti tot ce ai pierdut, tot ce s-a spulberat.. nu nu... caci astazi lumea este numai din interes alaturi de tine sau mila sau orice altceva in afara de prietenie adevarata. Adica ii lipseste exact de ceea ce ai tu nevoie. Sufletul imi plange zilnic, urla cand isi aduce aminte ce se intampla, se zbate cand stie ca nu are nicio modalitate de a iesi la suprafata, de a se elibera, inima vede cum se slabeste incet incet, in agonie, vede cum ii dispare culoarea stridenta, rosul insufletit, paleste, se ofileste, vede, dar nu poate face nimic pentru a impiedica procesul. Sangele goneste prin vene in speranta unei iesiri, poate la incheietura... Cand te gandesti ca toate acestea se datoreaza durerii, durerii sufletului si nimeni nu este interesat de ce este inauntrul tau. De zbuciumul si batalia care se da acolo. Tu esti singurul care sstie ce se intampla dar care e prea slabit sa mai lupte. Infrangerea a avut loc, acum este doaar o chestiune de timp pana la punctul final.

"Adio" este cuvantul potrivit pentru fiecare zi cand pleci de acasa... pentru ca niciodata nu stii daca te vei mai intoarce.