Suflet ruinat

Liniste deplina, se aud doar bataile inimii mele... pacat ca nu se aud si ale tale. Sunt melancolica, ingandurataa, am ochii inlacrimati si cu durere in suflet recunosc ca imi vin in minte tot felul de lucruri in special rele. Simt cum timpul se intoarce si imi arata ruinele planurilor noastre. Privesc dezamagita si parca nu imi vine sa cred cat de mult s-a schimbat totul. Totul este daramat, lipsit de viata, peisaj dezolant si cenusiu. Ma plimb printre cladiri...sau ce a ramas si ma gandesc ca oricare dintre ele ar fi putut fi casuta noastra de vis, casuta noastra mult dorita. Lacrimile isi fac loc singurele pentru a ajunge pe obrajori dar din pacate tu nu esti langa mine sa mi le stergi. De ce a trebuit sa se intample asa? De ce totul s-a daramat, de ce a ajuns asa? Dintr-odata simt o furie care nu poate fi stapanita deloc si un urlet de durere iese din toti rarunchii. Ecoul se face auzit la multe mile departare si sper sa ajunga la urechile tale. Ma uit speriata si dezamagita imprejur, nu stiu ce sa mai fac sau cum sa reactionez. Imi amintesc de noptile in care adormeam la tine in brate, de momentele in care ma strangeai la pieptul tau si ma linisteai. In scurt timp acestea au fost inlocuite de momente grele, apasatoare, vorbe urate ce ma raneau din ce in ce mai rau lasandu-mi niste rani de nevindecat. Ceva imi atrage atentia.. cu coltul ochiului vad o umbra ce se misca foarte repede pe langa mine. Incerc sa imi dau seama ce este insa fara prea mari sanse. Oare ce inseamna? Oare esti tu sau doar umbra ta, dezamagirea lasata in urma? Nu mai conteaza si nu mai are rost sa ma chinui. Voi cauta o solutie de a scapa de acest chin apasator.

Tresar.. scap dintre ruine, ma aflu in acelasi loc, cu aceleasi iluzii si dezamagiri. Oftez si trebuie sa recunosc ca si acum te astept cu sufletul la gura indiferent de norii ce se arata la orizont. Sper sa ajungi cat mai repede alaturi de mine, sa ma tii de mana, sa ma iei in brate si sa ma saruti ca odinioara. Oare cand vei ajunge?