Ti s-a intamplat vreodata sa vezi cum se spulbera totul in jurul tau? Sa vezi cum castelul tau de nisip se surpa la fiecare adiere a vantului, sunetul ce insoteste aceasta dezamagire sa iti raneasca inima; sa simti cum si inima ta se macina de atata durere pe care o simte? Ei bine eu da... incerc sa caut diverse sensuri ale vietii care sa ma indemne sa merg mai departe; acum gasesc unul.. peste zece minute se naruie, de fapt... era o iluzie. Cat de repede te poti lasa inselat cand dupa atatea eforturi de cautari crezi ca ai gasit ceeea ce cautai cu adevarat. Fantasmele apar in noapte, iti dau sperante, somnul ti-l intarzie, nelinistea ti-o aduce si sufletul ti-l zbuciuma. Incerci, in clipele de luciditate, sa crezi ca ziua de maine va fi mai buna, ca soarele ce va rasari dintre munti va fi mai calduros, ca te va imbia cu razele lui. Cand vezi cum lumina iti straluceste pe piele incepi sa crezi ca iti va straluci si sufletul si asa stai asteptand, asteptand, asteptand ore intregi... pe masura ce clepsidra timpului tau pretios se scurge iti dai seama ca de fapt astepti degeaba, iar soarele incepe sa te arda, trezindu-te la realitate si spunandu-ti ca nici astazi nu va fi asa cum ai sperat.
Orice construiesc se darama, orice speranta imi incolteste in suflet este acoperita cu pamant dupa cateva minute, orice lucru pe care il visez dispare. Dupa toate acestea ... stau in coltisorul meu slab luminat, la caldurica si ma gandesc ca de fapt viata nu are niciun rost. Oricat as incerca sa il gasesc este imposibil de atins. Crezi ca il vezi dar nu exista, crezi ca il ai dar el dispare.. este o iluzie, o iluzie care ne amageste zi de zi. Intr-un final ce este viata pentru voi, oamenii de rand...?? ce este? Nu mi-e frica sa mor, probabil ca am sa o astept in acelasi coltisor dar fara de speranta. Nu mai vreau sa cred, nu mai vreau sa ma pacalesc, nu mai vreau sa stiu nimic. Sa nu crezi ca va exista cineva care te va ajuta sa incerci sa recladesti tot ce ai pierdut, tot ce s-a spulberat.. nu nu... caci astazi lumea este numai din interes alaturi de tine sau mila sau orice altceva in afara de prietenie adevarata. Adica ii lipseste exact de ceea ce ai tu nevoie. Sufletul imi plange zilnic, urla cand isi aduce aminte ce se intampla, se zbate cand stie ca nu are nicio modalitate de a iesi la suprafata, de a se elibera, inima vede cum se slabeste incet incet, in agonie, vede cum ii dispare culoarea stridenta, rosul insufletit, paleste, se ofileste, vede, dar nu poate face nimic pentru a impiedica procesul. Sangele goneste prin vene in speranta unei iesiri, poate la incheietura... Cand te gandesti ca toate acestea se datoreaza durerii, durerii sufletului si nimeni nu este interesat de ce este inauntrul tau. De zbuciumul si batalia care se da acolo. Tu esti singurul care sstie ce se intampla dar care e prea slabit sa mai lupte. Infrangerea a avut loc, acum este doaar o chestiune de timp pana la punctul final.
"Adio" este cuvantul potrivit pentru fiecare zi cand pleci de acasa... pentru ca niciodata nu stii daca te vei mai intoarce.
