Ploua. Picaturile sunt mai dureroase decat lacrimile. Mi-e dor de tine, de noi, mi-e dor de ceea ce ar fi trebuit sa se intample, de vise, de iluzii ... de tot. Depresia se abate asupra mea, tristetea m-a invaluit ca un giulgiu ce nu ma lasa sa respir. Imi apasa pe suflet, pe inima iar respiratia este din ce in ce mai inceata. Incerc sa ma adapostesc dar tu nu esti pe nicaieri. Oare ar trebui sa incerc in alta parte in afara de inima ta? Ma decid sa inaintez prin ploaie, printre oameni. Lumea nu ma vede... mai bine, pentru ca altfel ar vedea ca plang. Ma gandesc la tine si mi se rupe inima cand imi amintesc de ceea ce am planuit si unde am ajuns. Dupa mult timp de cautari, cu inima sfasiata, ajung intr-o poiana. Un loc verde, frumos, dar cerul tot gri este. De pe maneca scot ultima floare primita de la tine. Este un trandafir, doar stiai ca este preferatul meu. Din pacate si el simte ca tu nu mai esti aproape, incepe sa se ofileasca. Ma asez pe iarba uda si ma astept din moment in moment ca picaturile de ploaie sa cada din nou. Oftez si regret ca nu esti aici, sa ma tii in brate si sa faci sa dispara toate problemele si grijile. Astept aparitia lunii pe cer pentru a-mi tine companie, pentru a ma linisti un pic, pentru a-mi da speranta si putere de a merge mai departe... chira si fara tine. Petalele trandafirului incep sa cada, una cate una la fel ca si lacrimile mele. Sper ca atunci cand ai plecat ai stiut ca te iubesc, ca imi va fi dor de tine, de noi si de tot ceea ce ar fi putut fi. Inca te astept si te voi astepta atata timp cat inima va bate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu