Un suflet trist se ascunde in acest trup. Un suflet pur ce se zbate sa treaca cu bine peste orice. . . numai ca a cam obosit. Simte o greutate ce apasa pe piept, apasa inima, gandurile o iau razna, incearca sa vada dar ochii se incetoseaza, incearca sa gandeasca dar si-a pierdut ratiunea. Salvarea nu apare la orizont, totul este pustiu, niciun ajutor langa el, tot ce ii apare este o iluzie. Visele pe care le are se destrama cat ai clipi lasand inca o urma asupra sufletului. Urme care nici macar timpul nu le poate astupa, ele devin rani, ranile nu se vindeca, din contra - odata cu trecerea timpului acestea se adancesc, dor mai tare. Dor la fiecare atingere, la fiecare privire, la fiecare amintire, la fiecare vorba. Vorbele primite sunt ca vantul taios de toamna. Lacrimile curg precum frunzele galben - aramii, odata ce scapa din micul salas sunt luate de vant, aruncate, ca si cum... nimanui nu i-ar pasa. Adevarul este ca: Nimanui nu ii pasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu