Amintirea ta

Totul e pustiu. Ma simt singura, ma simt pierduta. Desi incerc sa gasesc un echilibru nu stiu daca ceea ce fac este ceea ce trebuie. Sentimentele mele pentru tine sunt aproape inexistente, inca am inima ranita si sufletul imi plange. Simt nevoia de a urla, de a strapunge cerul cu durerea mea…desi el stie, luna stie, stelele stiu si imi canta suferinta in caderea lor. Stelele se sting la fel cum inima se retrage intr-un colt, ascunsa de ale tale priviri, pe care oricum momentan nu le primeste. Norii se aduna in jurul meu si ma simt cuprinsa de o senzatie de libertate, de usurare, vantul incepe sa adie din ce in ce mai puternic ca si cum ar incerca sa ma linisteasca si sa alunge gandurile mele negre si necajite. Frunzele incep sa se desprinda usor usor rotindu-se in jurul meu si alcatuind un cocon menit sa ma protejeze. Racoarea imi atinge fata, umerii si imi da o stare de bine si siguranta. Totul se aude ca un cantec plin de optimism, menit sa imi dea curaj sa infrunt tot ce vine de acum incolo. Ca si corzile unei harpe ma legan dintr-o parte intr-alta. Incet incet iti uit privirea, zambetul deja ti l-am dat uitarii iar buzele nu mai au aceeasi insemnatate pentru mine. Prefer sa nu le ating, ca si cum ar fi otravitoare ma dau la o parte din calea lor. Bratele tale nu mai imi ofera siguranta de altadata ci doar tradare. Un copac nu isi uita niciodata radacinile chiar daca a fost taiat insa tu ai preferat sa uiti de ale tale, sa le parasesti fara sa te uiti in urma iar cand ai facut-o a fost prea tarziu. Imagini diverse imi trec prin fata ochilor odata cu bataia vantului, ca si cum toata viata mea cu tine s-ar derula ca un film mut. Privesc amintirile cand ne simteam bine, radeam si ne iubeam…sau doar te iubeam si tu ma pacaleai… cand alergam prin ploaie sau cand ne distram din motive infantile. Vad si momentele ce mi-au pricinuit o adanca tristete, dezamagire si suferinta. Le vad si pe astea, incet incet le acopera pe cele frumoase. Inchid ochii si ma rog sa se termine totul. In jurul meu apare calmitatea, linistea si odata cu ele se incheie si acea insiruire a imaginilor. Cad in genunchi iar lacrimile imi curg cu mare rapiditate,  de ce a trebuit sa se intample asa, de ce nu mi-ai dat drumul inainte de a fi prea tarziu, de ce ai ales sa ma atragi intr-o plasa de minciuni si sa iti bati joc de inima mea. Cu greu imi fac curaj si ma ridic, ma indrept spre foisor si iau loc pe unul dintre scaunele noastre. Ma uit la al tau si inca este gol, asa este de ceva vreme si posibil sa fie in continuare. Acum am reusit sa vad si o alta priveliste decat cea pe care o vedeam cand erai aseazat in fata mea. Te-am visat si te-am strigat in somn nopti la rand, ca un cosmar repetat cuvintele tale pentru altcineva imi rasuna in cap, se joaca cu sanatatea mea mintala si sufletul fuge de tine pe zi ce trece mai mult. Ca o copila increzatoarea ma asteptam ca de fiecare data cand ma trezesc totul sa fie un vis urat iar tu sa fii alaturi de mine, sa ma iei in brate, sa ma linistesti asigurandu-ma ca totul a fost doar un vis urat. Dar nu, de fiecare data am simtit realitatea usturatoare, odata ce am deschis ochii singuratatea m-a izbit din nou si din nou, in mod repetat nu am reusit sa ma invat minte. Incet incet ma obisnuiesc cu gandul ca m-ai abandonat, te-ai folosit de mine si nu m-ai apreciat. Oare de ce nu am fost suficient de buna pentru tine, cu ce ti-am gresit si ce ti-a lipsit? Niciodata nu ai vorbit cu mine, nu m-ai anuntat si nu mi-am explicat daca ceva era de explicat. Notiunea timpului am pierdut-o de mult, cred ca asa este cand esti singur si te simti mai singur stiind ca nimeni nu te asteapta si nu se gandeste la tine. Sper sa realizezi , chiar si cand va fi prea tarziu, cat de mult ai insemnat pentru mine si cat te-am iubit. Desi.. in definitiv oare mai conteaza?