Ai fost eroul meu

Privirea mi-e goala la fel ca si sufletul. . . Ma gandesc intruna la tot ce a fost, la ce am gresit si cu groaza la ce va urma. Ma simt pierduta, fara simtul orientarii si nu stiu ce se intampla cu mine. Nu reusesc sa mai stau in picioare si o senzatie ciudata imi incearca corpul si asa slabit de vremuri grele. Privirea o ridic spre cer si il vad plin de stele, pare fericit chiar daca pe alocuri cate una moare.
Ca o Afrodita orbita de valul dragostei ma indrept spre apa. Luna o lumineaza facand-o mai atragatoare si imbietoare. Jocul umbrelor imi joaca feste, imi ofera iluzia ca tu te afli in larg, asteptandu-ma. Poate acolo ar trebui sa fiu si eu, poate ca acolo totul se va termina iar visul urat ce il traiesc va disparea. Dar inca stau pe loc, ceva ma opreste dar nu stiu ce. Privesc din nou spre cer si vad cum o stea se stinge asemeni flacarii din inima mea, dar surprinzator cerul este la fel, impasibil la suferinta ei. Poate asa ar trebui sa fie si sufletul meu, impasibil la suferinta din jur. Oricum ar fi dintr-odata iti simt respiratia aproape de gatul meu, sunetele vocii tale imi vibreaza ca un ecou in timpanele fragile iar atingerea ta imi da fiori. Imi fac curaj si intorc privirea spre tine, dar supriza... tu nu esti, totul a fost iluzie, o iluzie ce parea atat de reala.. poate asa a fost si pana acum. Poate asa m-am imbatat si pana acum cu o iluzie ce parea o dragoste perfecta. Singurul lucru adevarat a ramas iubirea mea pentru tine si suferinta sufletului meu, durere ce-mi confirma ca totul a fost real si nu mi-am pierdut mintile. Ai fost un print, ai fost un erou dar spre final masca ta a cazut dezvaluind pe cineva fara suflet...pentru ca fara suflet ai fost cand inima mi-ai inselat. Totul la tine a fost si este ademenitor, vocea ta, privirea ta si atingerea catifelata, cu toate astea ai reusit sa iti duci rolul pana la capat. Pentru tine viata este o scena, vorbele-ti sunt replici iar actul final ti-e razbunarea.
Agale mergand si suspinand imi dau seama ca nu pot uita. Nu pot uita epopeea noastra in care amandoi am fost eroi, impreuna am invins totul in calea noastra incunanand-o cu succes dar nu am inteles de ce cand mai era putin pana la final totul s-a spulberat, s-a naruit ca o iluzie, ca si cum sfinxul ar fi fost suflat de vant atat de usor desi parea atat de impunator si stabil.
Valurile se sparg de tarmul stancos si imi dau seama cat de tarziu este. Incet si fara viata incep a ma indrepta spre asa numita casa, goala si pustie asa cum ai vrut sa fie. O lumanare-mi lumineaza coltul facandu-ma sa ma simt ca-ntr-o inchisoare. Fara viata, fara vlaga ma asez pe al meu pat ca de mormant inghetat. Este rece, este gol si dintr-odata ceva imi spune ca o sa mor....