Iti simti sufletul pustiu, arid, fara viata asemeni desertului, asemeni locului dupa un uragan. Inca respira, inca traieste desi isi doreste sa moara. Se taraste, cauta, si inca spera ca poate gasi salvarea, luminita de la capatul tunelului. Apare ceva.... este foarte departe, dar exista ceea ce ii sporeste increderea in sine dar si speranta. Cu greu incearca sa ajunga dar luminita se misca odata cu el... se pare ca este predestinat sa ramana la fel de departe. Se uita in jur cu groaza, diverse umbre ii dau tarcoale, il agaseaza, ii fac rau si vor sa il duca la disperare. Cu greu se mentine pana cand inevitabilul se produce, lacrimile curg siroaie pe obrajori si nu este nimeni langa el sa i le stearga.Este singur, nimanui nu ii pasa prin ce trece, nimeni nu alunga umbrele din preajma lui.Dar continua, se zbate avand speranta ca steag de lupta. Dupa multe drumuri chinuite si o perioada plina de previziuni sumbre si evenimente groaznice ajunge la un punct de salvare. Zdrenturos, insangerat, patat de lacrimi de durere si frica se ridica la suprafata. Vede luna, simte aerul curat, simte prospetimea din jur iar lacrimile ce curg sunt doar de fericire. Fericire pentru ca a reusit sa evadeze din temnita innegurata si plina de rautate, distrugere si nebunie. Acum este fericit ca a scapat de pericolul pierderii ratiunii si a sentimentului de iubire. In ciuda faptului ca iubirea l-a adus in starea asta, l-a adus in pragul nebunie, el este bucuros ca a reusit sa scape si vrea sa incerce inca o data acest sentiment chiar daca exista riscul de a pati inca o data o asemenea dezamagire. Infrunta pericolul de a pierde totul chiar si viata doar pentru a mai simti inca o data iubirea si pentru speranta ca va gasi pe cineva care i-o va impartasi. Oare va avea noroc si va gasi ceea ce isi doreste? Daca da, peste cat timp? La capatul vietii doar pentru a nu avea timp sa se bucure de ea? Cat de ironica va fi soarta ... ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu