Teatru sau viata, intamplari sau scenete, oameni sau actori? Ma aflu intr-un loc necunoscut mie unde totul este pe dos... cel putin asa mi se pare. Privesc in jur si vad ipocrizie, minciuna si falsitate. Un zambet fals, o lacrima adevarata. Nu stiu ce sa mai cred, sufletul este zbuciumat de evenimente neprevazute si deloc placute. Inima ofteaza si imi face semn sa merg mai departe. Inaintez in viata ca un strain pe un drum necunoscut. Fiecare dezamagire ma face sa plec capul si sa ma gandesc ca locul meu nu este aici. Florile se deschid la fiecare zambet al celor din jur dar se ofilesc la fiecare pas pe care il fac. In cele din urma te gasesc, strainul vietii mele. Cand te vad imi dai putere sa infrunt pericolele ce ma pandesc la fiecare pas si incredere sa merg mai departe. Incerc sa ma apropii de tine dar tu iti vezi de drum intorcandu-ti uneori privirea sa vezi daca mai sunt in spatele tau. Ma vezi ca pe o optiune pentru planurile tale. Maresti pasul pana cand realizez ca de fapt eu alerg dupa tine, dupa inima ta si dupa privirea ta blanda. Ma opresc, privesc in jur si totul este mai ofilit si intunecat decat de obicei. Vantul incepe sa bata si sufletul tresare. Ai disparut iar eu am obosit. Dupa un timp o furtuna se dezlantuie si tu apari dintre copaci. Cu un zambet rautacios ma lasi in bataia vantului si in pustietatea locului, singura, refuzand sa imi acorzi adapost langa inima ta. Ma dezamagesti, pleoapele imi sunt ingreunate de oboseala, de timp trecut, inima incepe sa bata mai tare din cauza emotiilor si a sperantei ca tu te vei razgandi si ma vei ajuta sa ajung langa tine. Privesc luna, te privesc pe tine. Ai disparut la fel de repede cum ai aparut insa luna imi face semn sa ma odihnesc. Vantul sufla mai tare pana cand lacrimile incep sa curga si inima-mi ingheata. In cele din urma gasesc un adapost langa un copac. Luna ma vegheaza si imi sopteste cuvinte despre viata si iubire, incredere si dezamagire. Ma gandesc la naivitatea mea si diferenta intre privirea ta si zambetul tau. De ce a trebuit sa te prefaci ca iti pasa de mine si ca vrei sa fiu alaturi de tine daca mai tarziu mi-ai demonstrat contrariul? De ce nu m-ai lasat sa ajung la inima ta? Ma simt ca un fulg si ma las in bataia vantului sa ma poarte unde doreste, unde considera ca este mai bine pentru mine. Uratenia din viata mea, de langa mine, m- a facut sa innebunesc de durere, mi-a lasat mintea limpede si neputincioasa in fata lumii. Deodata totul se schimba, totul redevine frumos, verde si un sentiment de puritate pluteste in aer. Te afli si tu langa mine zambind frumos si incalzindu-mi sufletul doar cu o privire. Totul imi pare ireal si nu inteleg ce mi se intampla. Ce este real si ce este o masca a vietii? Incerc sa zambesc si sa ma prefac ca inteleg ce se intampla, ca stiu despre ce este vorba insa sufletul mi-a ramas la fel de neputincios si inima ingandurata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu